Home » Subcapitole » Mozaismul

Mozaismul

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 10 other followers

Advertisements

Cel ce accepta prin credinta relatarea Scripturii vede imediat ca Dumnezeul patriarhilor este si Dumnezeul profetilor si Dumnezeul apostolilor Noului Testament. Dumnezeul care li s-a descoperit celor din vechime s-a manifestat ca un Dumnezeu personal, drept, intelept si sfint. Moise ne prezinta in primele doua capitole ale Bibliei un Dumnezeu desavirsit, conturat in personalitate si care a facut cerurile si pamintul, asezindu-l pe om intr-o gradina frumoasa si placuta. Toate relatarile care continua dupa aceste doua capitole nu fac altceva decit sa intareasca credinta intr-un Dumnezeu personal. El este insa si un Dumnezeu sfint. In insemnarile lui Moise ne intilnim de multe ori cu acest avertisment:

“Domnul a vorbit lui Moise, si a zis: “Vorbeste intregii adunari a copiilor lui Israel, si spune-le:
“Fiti sfinti, caci Eu sint sfint, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru”. (Lev. 19:1, 2)

Sfintenia si dreptatea Sa L-au facut pe Dumnezeu sa distruga lumea pacatoasa de pe vremea lui Noe (Gen. 6), si sa-i imprastie pe oamenii de la turnul Babel pe toata suprafata pamintului (Gen. 11). Tot ele au facut ca Sodoma si Gomora sa fie pedepsite (Gen. 19). Si tot ele i-au condamnat la distrugere pe locuitorii Canaanului cind “nelegiuirea lor si-a atins virful”. (Gen. 15:16; Num. 31; Deut. 7:1- 5; Iosua 6:13;etc) Sfintul lui Israel i-a pedepsit pe Nadab si Abihu pentru obraznicia lor pagina (Lev. 10) si tot El a fost Cel care i-a scos pe copiii lui Israel din robie dupa ce a judecat tara Egiptului. (Exod 7 – 12)

Domnul Dumnezeu este si un Dumnezeu al providentei. Purtarea lui de grija s-a manifestat clar in vietile patriarhilor Avraam, Isaac, Iacov, Iosif si in multitudinea de intimplari de tot felul asociate cu existenta si peripetiile evreilor (De exemplu: cazul moaselor din Egipt (Exod 1:15-21), minunile facute pentru evrei in drumul spre Canaan (Exod 14), darea manei (Exod 16:4-8, 13-21; Iosua 5:12), apa din stinca (Exod 17; Num. 20)). Acest Dumnezeu personal si sfint a intrat in legamint cu Noe (Gen. 6:18; 9:9-17), Avraam (Gen. 12:2, 3; 15:18; 17:2), Isaac (Gen. 17:19; 17:21; 26:3, 4), Iacov (Exod 2:24 cf. Gen. 32:12) si apoi cu toti copiii lui Israel prin Moise (Exod 24:7, 8; Evrei 9:17-20; Exod 31:12-17).

Atunci cind Moise a cerut sa vada slava Domnului, Scriptura ne spune ca: “Domnul S-a pogorit intr-un nor, a statut acolo linga el, si a rostit Numele Domnului. Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat: “Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de indurare si milostiv, incet la minie, plin de bunatate si credinciosie, care Isi tine dragostea pina in mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat, si pedepseste faradelegea parintilor in copii si in copiii copiilor lor pina la al treilea si al patrulea neam!” (Exod 34:5-7) In aceasta declaratie se vede dragostea Lui statornica, indurarea si credinciosia Lui, dar si dreptatea cu care ii pedepseste pe cei care i se impotrivesc alegind de buna voie sa traiasca in pacat.
In mozaism, Dumnezeu este prezentat ca unul care are privilegiul alegerii. El este Acela care l-a chemat pe Avraam spre a-l conduce inspre o tara pe care i-o va arata. Dumnezeu hotarise in Sine sa-l transforme pe acest om intr-un neam mare care sa-i serveasca drept marturie. In multe pasaje, Pentateucul cuprinde declaratii ca aceasta: “Eu sint Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am pus de o parte dintre popoare”. (Lev. 20:24) Iar Moise le aminteste si el copiilor lui Israel: “Dar pe voi, Domnul v-a luat, si v-a scos din cuptorul de fier al Egiptului, ca sa-I fiti un popor pus de o parte, cum sinteti astazi”. (Lev. 20:24) Moise lamureste aceasta situatie in termenii iubirii divine: “El a iubit pe parintii tai, si de aceea a ales saminta lor dupa ei; El insusi te-a scos din Egipt, prin puterea Lui cea mare. El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la numar si mai tari decit tine, ca sa te duca in tara lor, si sa ti-o dea in stapinire, cum vezi azi. Sa stii dar in ziua aceasta, si pune-ti in inima ca numai Domnul este Dumnezeu, sus in cer si jos pe pamint, si ca nu este alt Dumezeu afara de El”. (Deut. 4:20) Aceasta alegere divina a asezat asupra Israelului o anumita responsabilitate: “Caci tu esti un popor sfint pentru Domnul, Dumnezeul tau, si Domnul Dumnezeul tau te-a ales ca sa fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fata pamintului”. (Deut. 14:2)

Dumnezeul sfint care a incheiat legamintul cu Israel a stabilit anumite cai pentru rezolvarea problemei pacatului. Atunci cind Dumnezeu i-a facut promisiuni sfinte lui Avraam, gasim scris ca: “Avraam a crezut pe Domnul, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire”. (Gen. 15:6) Legea lui Moise continea si ea anumite reglementari pentru lucrurile pe care era dator sa le indeplineasca un israelit atunci cind cadea intr-un pacat. Pentru cei ce implineau intocmai aceste prevederi ale Legii ispasitoare, exista asigurarea ca “li se va ierta”. (Lev. 4:20, 26, 31, 35; 5:10, 13, 16, 18, etc)

Unul dintre aspectele legii mozaice care trece prea adesea nebagat in seama este existenta unui climat de bucurie pe care Dumnezeu il dorea implementat in viata poporului. Iata in pasajul urmator o adeverire a acestui adevar in descrierea felului in care trebuia aniversata sarbatoarea corturilor:
“Sa praznuiesti sarbatoarea corturilor sapte zile, dupa ce iti vei stringe roadele din arie si din teasc. Sa te bucuri la sarbatoarea aceasta, tu, fiul tau si fiica ta, robul si roaba ta, si Levitul, strainul, orfanul si vaduva care vor fi in cetatile tale. Sa praznuiesti sarbatoarea sapte zile in cinstea Domnului, Dumnezeului tau, in locul pe care-l va alege Domnul; caci Domnul, Dumnezeul tau, te va binecuvinta in toate rodurile tale si in tot lucrul miinilor tale, si de aceea sa fii vesel”. (Deut. 16:13-15)

Chiar si binecuvintarea rostita peste copii lui Israel in rinduiala mozaica era o aluzie la bucurie:
“Domnul sa te binecuvinteze si sa te pazeasca!
Domnul sa faca sa lumineze Fata Lui peste tine, si sa se indure de tine!
Domnul sa-Si inalte fata peste tine, si sa-ti dea pacea!” (Num. 6:24-26)

Pentateucul il mai prezinta pe Domnul si drept un Dumnezeu al revelatiei (descoperirii). Scripturile ni-L arata pe Dumnezeu stind de vorba cu Adam, Moise, Avraam, Isaac, Iacov, etc. Cele mai multe comunicari divine ne-au fost trimise prin Moise si prin ceilalti profeti din Israel. Chiar si Mesia este descris in termeni care fac aluzie la dorinta lui Dumnezeu de a sta de vorba cu omul: “Le voi ridica din mijlocul fratilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele in gura lui, si el le va spune tot ce-i voi porunci Eu”. (Deut. 18:18) Despre Moise, slujitorul Domnului, este scris: “El este credincios in toata casa Mea. Eu ii vorbesc gura catre gura, Ma descopar lui nu prin lucruri grele de inteles, ci el vede chipul Domnului”. (Num. 12:7,8) Iar despre proorocii mincinosi se afirma:

“Proorocul care va avea indrazneala sa spuna in Numele Meu un cuvint pe care nu-i voi porunci sa-l spuna, sau care va vorbi in numele altor dumnezei, proorocul acela sa fie pedepsit cu moartea”. (Deut. 18:20)

Punctul culminant al revelatiei mozaice a fost atins pe muntele Sinai, cind Dumnezeu le-a daruit evreilor cele 10 porunci, si impreuna cu ele le-a mai dat si alte legi prin Moise. “Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis de dimineata, a zidit un altar la poalele muntelui, si a ridicat douasprezece pietre pentru cele douasprezece semintii ale lui Israel. A trimis niste tineri dintre copiii lui Israel, sa aduca Domnului arderi de tot, si sa junghie tauri ca jertfe de multumire. Moise a luat jumatate din singe, si l-a pus in strachini, iar cealalta jumatate a stropit-o pe altar. A luat cartea legamintului, si a citit-o in fata poporului. Ei au zis: “Vom face si vom asculta tot ce a zis Domnul”. Moise a luat singele, si a stropit poporul, zicind: “Iata singele legamintului, pe care l-a facut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte”. (Exod 24:4-8)

Inainte de moartea sa, Moise a staruit de popor si i-a indemnat cu urmatoarele cuvinte:
“Acum, Israele, asculta legile si poruncile pe care va invat sa le paziti. Impliniti-le, pentru ca sa traiti, si sa intrati in stapinirea tarii pe care v-o da Domnul, Dumnezeul parintilor vostri. Sa n-adaugati nimic la cele ce va poruncesc eu, si sa nu scadeti nimic din ele; ci sa paziti poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, asa cum vi le dau eu”. (Deut. 4:1, 2)

Intreaga Biblie sustine autoritatea Pentateucului mozaic. De fapt, Biblia evreiasca se imparte in trei sectiuni majore: Legea, Profetii si Scrierile.

Legea cuprinde primele cinci carti ale Bibliei: Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri si Deuteronomul.
Sectiunea profetilor se subimparte si ea in doua categorii: Profetii dintii si Profetii de pe urma.
In numarul profetilor dintii avem cartile lui Iosua, Judecatorii, Samuel si cartile Imparatilor.

In numarul profetilor de pe urma sint socotiti: Isaia, Ieremia, Ezechiel si “ceilalti doisprezece”.
“Scrierile” cuprind urmatoarele unsprezece carti: Psalmii, Iov, Proverbele, Rut, Cintarea Cintarilor, Eclesiastul, Plingerile, Estera, Daniel, Ezra-Neemia, si cartile Cronicilor.

Fiecare dintre celelelalte sectiuni majore ale Bibliei atesta autoritatea legii mozaice. Iata ce gasim scris in: (1) “Profeti” : Iosua (Iosua 1:7, 8; 8:30-35; 22:5; 23:6), Judecatori (Jud. 3:4), Imparati (1 Imp. 2:3; 2 Imp. 14:6; 23:25), si Maleahi (Mal. 4:4) si (2) “Scrieri” : Psalmi (Ps. 103:7), Daniel (Dan. 9:11, 13), Ezra-Neemia (Ezra 3:2; 6:18; 7:6; Neem. 1:7, 8; 8:1, 14; 9:14; 10:29; 13:1) si Cronici (1Cronici 15:15; 2 Cronici 23:18; 25:4; 34:14; etc). In Noul Testament, si Fariseii (Mat. 19:7), si Saducheii (Mat. 22:23, 24) si Iudeii in general (Ioan 9:29) acceptau autoritatea mozaica a Legii. La fel putem spune si despre Filip (Ioan 1:45), Iacov (Fapte 15:21), Petru (Fapte 3:22), Pavel (Rom. 10:5; 10:19; 1 Cor. 9:9; 2 Cor. 3:15, etc), Stefan (Fapte 7:37), Ioan (Ioan 1:17), autorul epistolei catre Evrei (Evrei 7:14; 8:5) si chiar Domnul Isus insusi (Mat. 8:4; Marcu 7:10; Luca 20:37; Ioan 5:46; 7:19). Monoteismul etic nu este doar religia profetilor din ultimele secole ale istoriei poporului Israel. El este temelia pe care a aparut intreaga Biblie. Pentateucul lui Moise este descoperirea unui Dumnezeu sfint si drept care doreste ca poporul Sau sa traiasca in sfintenie, despartindu-se categoric de pacat. Mesajul ulterior al profetilor a fost o confirmare a mesajului Pentateucului. Slujba profetilor a fost aceea de a-i chema pe evrei inapoi la Lege si de a le talmaci evreilor continutul moral al prevederilor mozaice.

Si care au fost reglementarile stabilite de Dumnezeu pentru viata de inchinaciune religioasa a evreilor? Una dintre cele mai importante dintre ele a fost “o inima intreaga a Domnului”, adica o devotiune neimpartita, caci Dumnezeu este un Dumnezeu “gelos” (Exod 20:5). Domnul i-a fagaduit lui Moise ca va alunga popoarele Canaanului dinaintea poporului ales, dar ca acesta va trebui la rindul lui sa distruga toate altarele pagine, sa taie toti stilpii idolesti si sa distruga toti pomii de pe inaltimile pe care se aduceau sacrificii, “Sa nu te inchini inaintea unui alt dumnezeu; caci Domnul se numeste gelos, este un Dumnezeu gelos” (Exod 34:14). Cea mai importanta porunca data de Dumnezeu poporului Sau a fost aceasta:

“Asculta, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn. Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta. Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai in inima ta. Sa le intiparesti in mintea copiilor tai, si sa vorbesti de ele cind vei fi acasa, cind vei pleca in calatorie, cind te vei culca si cind te vei scula. Sa le legi ca un semn de aducere aminte la miini, si sa-ti fie ca niste fruntarii intre ochi. Sa le scrii pe usiorii casei tale si pe portile tale” (Deut. 6:4-9).

Consacrarea totala pe care a pretins-o Dumnezeu de la evrei le-a interzis cu desavirsire orice forma de inchinare la idoli. In cartea legamintului se putea citi acest avertisment: “Sa paziti tot ce v-am spus, si sa nu rostiti numele altor dumnezei; numele lor sa nu se auda iesind din gura voastra” (Exod 23:13). Intr-una dintre cuvintarile lui de ramas bun, Moise i-a avertizat pe evrei de pericolul falsilor profeti care vor incerca sa atraga poporul spre idolatrie; el le-a mai spus celor din Israel ca si daca cel ce indeamna spre idolatrie va fi fratele, sora, fiul sau prietenul cuiva din Israel, pedeapsa lui va trebui sa fie aceiasi cu a proorocilor mincinosi, si anume: uciderea cu pietre. “Sa scoateti astfel raul din mijlocul tau” (Deut. 13:1-11). Nici n-ar mai trebui sa spunem ca aceasta interzicere categorica a idolatriei implica si oprirea de la orice comunicare cu spiritele sau cu cei morti: “Daca un om sau o femeie cheama duhul unui mort, sau se indeletniceste cu ghicirea, sa fie pedepsiti cu moartea; sa-i ucideti cu pietre: singele lor sa cada asupra lor” (Lev. 20:27).

Cea de a doua cerinta a reglementarilor impuse de Dumnezeu pentru viata evreilor a fost trairea in dragoste si dreptate sociala fata de aproapele lor:

“Sa nu furati, si sa nu mintiti; nici sa nu va inselati unii pe altii.
Sa nu jurati strimb pe Numele Meu, caci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tau. Eu sint Domnul.
Sa nu asupresti pe aproapele tau, si sa nu storci nimic de la el prin sila.
Sa nu opresti pina a doua zi plata celui tocmit cu ziua.
Sa nu vorbesti de rau pe un surd, si sa nu pui inaintea unui orb nimic care sa-l poate face sa cada; ci sa te temi de Dumnezeul tau. Eu sint Domnul.
Sa nu faceti nedreptate la judecata: sa nu cauti la fata saracului, si sa nu partinesti pe nimeni din cei mari, ci sa judeci pe aproapele tau dupa dreptate.
Sa nu umbli cu birfeli in poporul tau.
Sa nu te ridici impotriva vietii aproapelui tau. Eu sint Domnul.
Sa nu urasti pe fratele tau in inima ta; sa mustri pe aproapele tau, dar sa nu te incarci cu un pacat din pricina lui.
Sa nu te razbuni, si sa nu tii necaz pe copiii poporului tau.
Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Eu sint Domnul” (Lev. 19:11-18).

“Daca fratele tau saraceste, si nu mai poate munci linga tine, sa-l sprijinesti, fie ca strain, fie ca venetic, ca sa traiasca impreuna cu tine. Sa nu iei de la el nici dobinda, nici camata: sa te temi de Dumnezeul tau, si fratele tau sa traiasca impreuna cu tine. Sa nu-i imprumuti banii tai cu dobinda, si sa nu-i imprumuti merindele tale pe camata” (Lev. 25:35-37).

Fara sa intre prea mult in amanunte, Dumnezeu ii spusese lui Avraam: “Eu sint Dumnezeul cel atotputernic. Umbla inaintea Mea si fii fara prihana. Voi face un legamint intre Mine si tine, si te voi inmulti nespus de mult” (Gen. 17:1, 2).

Iar poporului Israel ii fagaduise:

“Daca vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tau, daca vei face ce este bine inaintea Lui, daca vei asculta de poruncile Lui, si daca vei pazi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe Egipteni; caci Eu sint Domnul, care te vindeca” (Exod 15:26).

Un foarte bun rezumat al tuturor reglementarilor stabilite de Dumnezeu pentru viata evreilor se gaseste in Exodul 20 si in Deuteronomul 5: binecunoscutul “decalog” sau mai pe romaneste: “Cele zece porunci”. Porunca dintii este o chemare la loialitate deplina fata de Dumnezeu: copiii Lui nu au voie sa se inchine nici unei alte divinitati; a doua porunca stabileste climatul unei inchinaciuni spirituale prin excelenta, fara cirjele idolatre ale reprezentarilor iconoclaste. A treia porunca pretinde reverenta adinca fata de Numele lui Dumnezeu, iar cea de a patra stabileste Sabatul ca zi de inchinaciune si de odihna dupa cele sase zile de osteneala in munca. A cincea porunca stabileste respectul pe care copiii trebuie sa-l acorde parintilor in universul sfint si stabil al familiei, iar cea de a sasea porunca interzice curmarea violenta a vietii prin crima. A saptea porunca impune curatia in casnicie prin interzicerea adulterului. A opta porunca instaureaza respectul fata de proprietatea altcuiva oprind furtul. Porunca a noua cere o vietuire in adevarul absolut, interzicind marturia mincinoasa chiar si atunci cind este vorba despre soarta unui prieten. Cea de a zecea porunca este o declaratie ca omul trebuie sa fie multumit cu ceea ce i-a dat Dumnezeu si sa nu jinduiasca dintr-o pornire egoista dupa proprietatea altora.

Cartea Deuteronomul ne mai pune la dispozitie si alte excelente rezumari ale legilor lui Dumnezeu, incununindu-le pe toate cu o avertizare solemna asupra soartei celor care vor alege sa asculte sau sa nu asculte de ceea ce zice Domnul:

“Iata, pun astazi inaintea voastra binecuvintarea si blestemul: binecuvintarea, daca veti asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau in ziua aceasta; blestemul, daca nu veti asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, si daca va veti abate de la calea pe care v-o dau in ziua aceasta, si va veti duce dupa alti dumnezei pe care nu-i cunoasteti” (Deut. 11:26-28).

“Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tau, decit sa te temi de Domnul, Dumnezeul tau, sa umbli in toate caile Lui, sa iubesti si sa slujesti Domnului, Dumnezeului tau, din toata inima ta si din tot sufletul tau, sa pazesti poruncile Domnului si legile Lui pe care ti le dau astazi, ca sa fii fericit? Iata, ale Domnului, Dumnezeului tau, sint cerurile si cerurile cerurilor, pamintul si tot ce cuprinde el. Si numai de parintii tai S-a alipit Domnul ca sa-i iubeasca; si dupa ei, pe saminta lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeti azi. Sa va taiati dar inima imprejur, si sa nu va mai intepeniti gitul. Caci Domnul, Dumnezeul vostru, este Domnul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic si infricosat, care nu cauta la fata oamenilor si nu primeste daruri; care face dreptate orfanului si vaduvei, care iubeste pe strain si-i da hrana si imbracaminte.

Sa iubiti pe strain, caci si voi ati fost straini in tara Egiptului.
Sa te temi de Domnul, Dumnezeul tau, sa-I slujesti, sa te alipesti de El, si pe Numele Lui sa juri. El este slava ta, El este Dumnezeul tau. El a facut in mijlocul tau aceste lucruri mari si grozave pe care ti le-au vazut ochii. Parintii tai s-au pogorit in Egipt in numar de saptezeci de insi; acum Domnul, Dumnezeul tau, a facut din tine o multime ca stelele cerului.

Sa iubesti dar pe Domnul, Dumnezeul tau, si sa pazesti totdeauna invataturile Lui, legile Lui, rinduielile Lui si poruncile Lui” (Deut. 10:12 – 11:1).

Un alt lucru pe care trebuie sa-l spunem atunci cind ne ocupam de revelatia mozaica este ca in text intilnim expresii care-L aseaza pe Dumnezeu in dimensiuni si situatii umane. Iata de exemplu situatia in care ni se spune ca Dumnezeu s-a pogorit ca sa vada daca rautatea oamenilor era intocmai dupa zvonul venit pina la El (Gen. 18:21), sau intimplarea in care se pare ca Dumnezeu a fost convins de mijlocirea lui Moise si induplecat sa-si schimbe planurile (Exod 32:7-14). Aceste aplicatii ale sentimentelor, limitelor si trasaturilor umane asupra persoanei lui Dumnezeu se numesc “antropomorfisme” (de la “antropos” – om, si “morfa” – forma, in limba greaca) si trebuiesc luate ca exprimari simbolice, simplificari ale realitatilor dumnezeiesti pentru a putea fi reduse la nivelul intelegerii umane. Bineinteles ca Biblia nu vorbeste in sensul propriu al cuvintelor atunci cind pomeneste despre ochii, miinile sau aripile lui Dumnezeu. Cind Scriptura spune ca: “Domnul Isi intinde privirile peste tot pamintul ca sa sprijineasca pe aceia a caror inima este intreaga a Lui”, aceasta nu este decit o expresie poetica frumoasa despre providenta divina care este acordata tuturor acelora care nadajduiesc in Dumnezeu. Cind psalmistul scrie:

“El te va acoperi cu penele Lui,
si te va ascunde sub aripile Lui” (Psalm 91:4)

El nu se refera la lucruri materiale, ci doar exprima posibilitatea de a gasi adapost la Dumnezeu, tot asa cum puiul de gaina poate fugi imediat sub aripile clostei. Cind citim ca Dumnezeu nu a distrus cetatea Ninive dupa cele patruzeci de zile vestite de Iona, asta nu inseamna ca Dumnezeu s-a schimbat, ci ninivitenii!. Prin pocainta lor sincera, oamenii cetatii s-au mutat din sfera miniei divine in sfera indurarii nemasurate a lui Dumnezeu. Si, daca vrem sa intelegem, aceasta schimbare nu a fost in afara previziunii lui Dumnezeu, caci cititorul cunoscator de Dumnezeu va intelege imediat ca pina si anuntul strigat de Iona nu fusese altceva decit un mijloc prin care Dumnezeu a urmarit crutarea miilor de oameni si scaparea lor prin pocainta. Asa stau lucrurile si cu toate celelalte antropomorfisme ale Bibliei. Departe de a fi dovezi de scaderi in calitatea textului, ele sporesc mult frumusetea exprimarii si ne inlesnesc o intelegere umana pentru realitati si fenomene din realitatea gindirii divine.

Spatiul nostru este foarte scurt, de aceea ne oprim aici cu analizarea revelatiei mozaice, recomandindu-va sa studiati in detaliu alte publicatii teologice care se ocupa amanuntit de analizarea institutiilor ridicate de Dumnezeu prin Moise: cortul intilnirii, preotia, sistemul de jertfe, calendarul religios, legea civila, legea ceremoniala si legea morala. Inainte de a trece la alt subiect trebuie insa sa spunem ceva despre anumite standarde sub-crestine pe care le intilnim in legea lui Moise. Dintre ele amintim: ingaduirea poligamiei (Exod 21:10; Lev. 13:17, 18), acceptarea divortului si a recasatoririi (Deut. 24:1-4) si instituirea razboaielor sfinte ale lui Israel (Exod 21:12, 15, 16, 17; 22:18, 19). Daparte de a fi pasaje “neinspirate” si adaugate ulterior sau dovezi de revelatie progresiva si deosebita pentru diferite epoci si dispensatii, aceste abateri de la standardul sfinteniei desavirsite trebuiesc intelese in spiritul explicatiei pe care o da Domnul Isus in problema divortului:
“Fariseii au venit la El si, ca sa-L ispiteasca, I-au zis: “Oare este ingaduit unui barbat sa-si lase nevasta pentru orice pricina?”

Drept raspuns, El le-a zis: “Oare n-ati citit ca Ziditorul, de la inceput i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca, si a zis: “De aceea v-a lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta-sa, si cei doi vor fi un singur trup”? Asa ca nu mai sint doi, ci un singur trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.”

“Pentru ce dar”, I-au raspuns ei, “a poruncit Moise ca barbatul sa dea nevestei o carte de despartire, si s-o lase?” Isus le-a raspuns: “Din pricina impietririi inimilor voastre a ingaduit Moise sa va lasati nevestele; dar de la inceput n-a fost asa. Eu insa va spun ca oricine isi va lasa nevasta, afara de pricina de curvie, si ia pe alta nevasta, preacurveste; si cine ia de nevasta pe cea lasata de barbat, preacurveste” (Mat. 19:3-9).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: