Home » Subcapitole » Revelația pe vremea patriarhilor

Revelația pe vremea patriarhilor

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 10 other followers

Advertisements

Dumnezeu a vorbit intr-un fel deosebit patriarhilor. (The Inspiration and Authority of the Bible, pp.83-86; Revelation and Inspiration, pp. 15-18) El i s-a aratat lui Noe inainte si dupa potop si a stabilit legamintul in virtutea caruia s-a angajat sa nu mai distruga pamintul prin invazia de ape. Apoi li s-a aratat patriarhilor: Avraam, Isaac si Iacov, promitindu-le prin legamint sa le dea tara Canaanului si sa-i faca mostenitori ai binecuvintarii divine. Semnul exterior al acestui legamint a fost “taierea imprejur” (Gen. 17:11) Totusi, legamintele cu Noe si cu Avraam nu au fost decit simple pregatiri in vederea incheierii unui legamint mai mare si mai important cu Moise. Acest legamint a fost ratificat prin varsarea de singe si prin jertfe (Exod 24:3-8). Semnul legamintului mozaic a fost Sabatul (Exod 31:12-17).

In toata durata perioadei dintre Avraam si Amos, Dumnezeu si-a trimis profetii Sai la poporul Israel ca sa le vorbeasca, dar nici unul dintre acesti profeti nu se poate asemana sau compara cu Moise. Dumnezeu a avut un har special pentru acest om ales. Iata ce ni se spune in doua pasaje din Scriptura:

“Domnul vorbea cu Moise fata in fata, cum vorbeste un om cu prietenul lui”. (Exod 33:11; cf. Deut. 34:10)

“Ascultati bine ce va spun! Cind va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Ma voi descoperi lui intr-o vedenie sau ii voi vorbi intr-un vis. Nu tot asa este insa cu robul Meu Moise. El este credincios in toata casa Mea. Eu ii vorbesc gura catre gura, Ma descopar lui nu prin lucruri grele de inteles, ci el vede chipul Domnului”. (Num. 12:6-8)

Pentru cel ce are o credinta curata si simpla, Biblia spune clar ca Dumnezeu a patruns in lumea noastra si le-a vorbit intr-un mod cu totul special patriarhilor.

Una din caile speciale de revelatie folosite de Dumnezeu pentru a li se descoperi acestor oameni au fost “Teofaniile” (aparitii dumnezeiesti). In Geneza 15, Dumnezeu ii vorbeste lui Avraam prin “flacarile care au trecut printre dobitoacele despicate”, iar in Geneza 18 i se arata in vizita celor trei oameni. Iacov vede in vis “scara cerului” si ingeri suindu-se si coborindu-se pe ea. (Gen. 28:10- 17) Iar Moise este chemat de Dumnezeu din “rugul aprins” care “nu se mistuia deloc”. (Exod 3:1-6)

Nu este de mirare ca acesti oameni au facut insemnari despre intimplarile deosebite prin care le-a vorbit Dumnezeu. Aceste insemnari au constituit apoi “arhivele” din care s-au alimentat cei ce au alcatuit colectia de cronici sfinte a poporului lui Dumnezeu.

O alta forma speciala de revelatie divina din Vechiul Testament a fost aparitia “Ingerului Domnului”. El sta de vorba cu Agar (Gen. 16:7), cu Avraam (Gen. 18:2, 10, 13,; 22:1, 11), cu Iacov (Gen. 31:11; 32:24, 28), cu Moise (Exod 3:2; 23:20; 32:34; Iosua 5:13-6:2; Jud. 2:1), cu parintii lui Samson (Jud. 13:3-20; cf. 6:11-24), etc.; si este mentionat de profetul Zaharia (Zah. 3:1). Ceea ce este specific acestui Inger al Domnului este faptul ca desi El poarta numele Domnului si pare a fi una cu El, este totusi de sine statator cu o personalitate distincta. In Geneza 22 gasim relatarea despre jertfirea lui Isaac. In clipa in care Avraam era gata sa-si duca pina la capat ascultarea, Ingerul Domnului i-a vorbit din cer astfel: “Avraame! Avraame! Sa nu pui mina pe baiat, si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, intrucit n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine”. (Gen. 22:11, 12) Este clar ca aici ingerul Domnului lauda ascultarea lui Avraam fata de Domnul pentru ca imediat sa spuna “n-ai crutat pe fiul tau … pentru Mine”. Cine este oare acest reprezentant divin care este si nu este totuna cu Dumnezeu? Cine este acest inger care ba este una cu Tatal, ba este distinct de El? S-ar putea oare ca El sa fie “Fiul”, cea de a doua persoana a Sfintei Treimi, in actiunile Lui terestre dinainte de intrupare?

Marele comentator metodist Adam Clarke nu ezita sa faca aceasta afirmatie cind scrie: “Ingerul era chiar persoana simbolizata in jertfa ceruta de Dumnezeu: Isus Hristos care S-a putut numi pe Sine Iehova … si care a avut deplina autoritate de a reinoi promisiunea izbavirii. Cel ce era acolo ca sa-l scape pe Isaac, era acelasi care a venit apoi sa moara in locul nostru. In Numele Lui putem spune impreuna cu Avraam: “La muntele unde Domnul va purta de grija”. (Gen. 22:14) Dr. Leupold este si el de parere ca acest “inger al Domnului” este singular in calitatea si caracterul aparitiilor lui: “… fiind una cu Dumnezeu si totusi distinct de Dumnezeu, … acelasi care avea sa apara mai tirziu in lume luind infatisare omeneasca.” (H. C. Leupold, Exposition of Genesis (Columbus, Ohio: The Wartburg Press, 1942), pp. 500-501)

Autenticitatea revelatiei speciale data patriarhilor si maturitatea credintei lor sint adeverite de autorul epistolei catre Evrei:

“Prin credinta Avraam, cind a fost chemat sa plece intr-un loc, pe care avea sa-l ia ca mostenire, a ascultat, si a plecat fara sa stie unde se duce. Prin credinta a venit si s-a asezat el in tara fagaduintei,
ca intr-o tara care nu era a lui, si a locuit in corturi, ca si Isaac si Iacov, care erau impreuna mostenitori cu el ai aceleiasi fagaduinte. Caci el astepta cetatea care are temelii tari, al carei mester si zidar este Dumnezeu. Prin credinta a adus Avraam jertfa pe Isaac, cind a fost pus la incercare: el, care primise fagaduintele cu bucurie, a dus jertfa pe singurul lui fiu! El, caruia i se spusese: “In Isaac vei avea o saminta care-ti va purta numele!” Caci se gindea ca Dumnezeu poate sa invieze chiar si din morti: si, la drept vorbind, ca inviat din morti l-a primit inapoi.
Prin credinta a dat Isaac lui Iacov si Esau o binecuvintare, care avea in vedere lucrurile viitoare.
Prin credinta Iacov, cind a murit, a binecuvintat pe fiecare din fiii lui Iosif, si “s-a inchinat, rezemat pe virful toiagului sau. Prin credinta a pomenit Iosif, cind i s-a apropiat sfirsitul, de iesirea fiilor lui Israel din Egipt, si a dat porunci cu privire la oasele sale”. (Evrei 11: 8-10, 17-22)

In ceea ce-i priveste pe Abel, Noe, Avraam si Sara, acelasi autor scrie:
“In credinta au murit toti acestia, fara sa fi capatat lucrurile fagaduite; ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sint straini si calatori pe pamint.
Cei ce vorbesc in felul acesta, arata deslusit ca sint in cautarea unei patrii. Daca ar fi avut in vedere pe aceea din care iesisera, negresit ca ar fi avut vreme sa se intoarca in ea. Dar doreau o patrie mai buna, adica o patrie cereasca. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rusine sa Se numeasca Dumnezeul lor, caci le-a pregatit o cetate”. (Evrei 11: 13-16)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: