Home » Subcapitole » 6. DOVEZILE CLASICE PENTRU EXISTENTA LUI DUMNEZEU

6. DOVEZILE CLASICE PENTRU EXISTENTA LUI DUMNEZEU

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 10 other followers

Advertisements

Cu multi ani in urma, cel ce va scrie astazi era doar un crestin tinerel care citea cu nesat The Natural Theology, scrisa de profesorul Milton Valentine (1825 – 1906) de la Seminarul Teologic Luteran din Gettysburg, Pennsylvania, in anul 1885. Dr. Valentine cauta sa arate ca este rational sa crezi in Dumnezeu daca analizezi dovezile de inteligenta asezate in structurile din care este creata lumea.

Se pune insa intrebarea: Au toate aceste argumente logice valoare in procesul demonstrarii existentei lui Dumnezeu? Raspunsul este unul negativ.

Argumentele logice nu pot transforma un necredincios intr-unul care crede, desi Duhul Sfint ar putea folosi si aceasta cale pentru convertirea cuiva. Intoarcerea la Dumnezeu va ramine insa mereu o problema care depaseste ratiunea. Argumentele existentei lui Dumnezeu nu pot produce singure credinta mintuitoare. Ele pot fi cel mult “schelele nevazute” ce pot propti vremelnic credinta incepatoare a unora. Meditarea la teologia naturala poate produce o inarire a celor proaspat intorsi la Dumnezeu.

De obicei, sint amintite cinci argumente (dovezi) majore ale existentei divine.

Argumentul etnologic este doar o simpla presupunere. El atrage atentia asupra faptului ca la toate popoarele, indiferent de locul lor pe glob, s-au observat forme religioase care au insotit o tendinta generala si irezistibila de a crede in ceva supranatural. Din aceasta realitate se poate trage concluzia ca undeva, in adincul fiintei umane, este inscrisa convingerea ca omul nu este singur in univers si ca mai exista o putere sau niste puteri superioare lui.

Argumentul cosmologic este bazat pe rationamentul logic ca orice lucrare presupune un lucrator si orice creatie dovedeste existenta unuia care a creat-o. Cu alte cuvinte, lumea aceasta cu locuitorii ei nu s-ar fi putut crea singura; trebuie sa existe undeva un Dumnezeu inteligent care a produs aceasta lume si aceste fiinte inteligente.

Argumentul teleologic (de la grecescul “telos” , care inseamna “scop”, “tinta”) deriva din observatia ca pretutindeni in jur observam in creatie structuri inteligente care par a apartine unui plan universal. Daca exista insa un plan unificator al lumii, atunci trebuie sa existe si o minte inteligenta in care s-a nascut si care-l guverneaza spre implinirea unor scopuri ale sale.

Argumentul ontologic este o productie abstracta a logicii care scapa omului modern superficial. In forma lui cea mai simpla, acest argument spune ca ceea ce poate fi gindit trebuie sa existe: daca Dumnezeu este intruchiparea perfectiunii si daca perfectiunea implica existenta, atunci Dumnezeu trebuie sa existe.

O exprimare mai accesibila este urmatoarea: pentru ca gindirea umana sa aiba valoare, Dumnezeu trebuie sa existe, caci simpla notiune de finit presupune existenta Infinitului, si simpla ideie de creatie implica undeva un Creator, etc. Cu alte cuvinte, simpla nevoie de valoare a gindirii umane presupune existenta a ceea ce putem gindi (Leander S. Keyser, A System of Christian Evidence (Burlington, Iowa; Lutheran Literary Board, 1930), p. 199).

Fireste, aici nu este vorba despre Dumnezeu ca despre un simplu produs al imaginatiei umane. Immanuel Kant nu a fost prea convins de valoarea argumentelor teiste (care dovedesc existenta lui Theos, Dumnezeu). El a propus insa un al cincilea, argumentul moral. Kant a simtit foarte puternic ca exista evidenta unui profund caracter moral al lumii. Omul este plasat intr-o lume guvernata de anumite legi morale. El se poate ridica impotriva acestei realitati si poate actiona impotriva legilor morale ale lui Dumnezeu, calcindu-le, dar el nu poate desfiinta prin aceasta existenta lor si nici nu le poate desfinta caracterul lor moral; omul nu poate scapa consecintelor pacatului sau. Deci, rationeaza Kant, daca exista niste legi morale suverane, atunci trebuie sa existe si un Legiuitor care se poarta ca Guvernator al existentei.

Pentru cel ce vrea sa ia in consideratie toate argumentele, ni se pare nedrept sa omitem dintre ele unul foarte profund si anume: caracterul si marturia pe care o au Scripturile. Este evident ca ele au exercitat o influenta salutara oriunde au patruns si au fost tratate cu respect. Oamenii care au primit mesajul Bibliei au devenit mai buni si mai drepti. Este clar ca aceasta carte remarcabila postuleaza existenta unui Dumnezeu personal si maret. Am putea intreba deci: De pe ce temelie vorbesc aceia care indraznesc sa contrazica marturia Cartii cartilor?

Exista deasemenea si marturia depusa de Isus Hristos. Toti stiu ca El a fost un om cinstit, bun si drept. Vorbele Lui ne spun ca El cunostea din experienta personala despre existenta lui Dumnezeu. Am putea intreba din nou: Pe ce baza contrazic necredinciosii marturia lui Isus Hristos?

Am mai putea adauga argumentul experientei crestine. De-a lungul istoriei Bisericii crestine, milioane si milioane de oameni sinceri si buni au marturisit ca ei au gustat dulceata partasiei cu Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos si ca au devenit constienti de realitatea prezentei lui Dumnezeu si a vesniciei. S-ar cuveni sa intrebam iarasi: Poate oare orbirea unora sa-i dovedeasca mincinosi pe cei care vad? Sau poate oare faptul ca unii nu L-au crezut pe Isus Hristos si si-au predat vietile in mina Lui sa dovedeasca faptul ca toti ceilalti care au facut aceasta traiesc numai o iluzie?

Se pare ca in aceste probleme despre argumentarea existentei lui Dumnezeu teologii au alunecat dintr-o extrema in cealalta. S-ar prea putea ca in generatiile trecute si Catolicii si Protestantii sa fi exagerat importanta dovedirii rationale pentru intoarcerea oamenilor la credinta. Astazi insa, se pare ca am alunecat in cealalta extrema ajungind sa subestimam intreaga problema, abandonind gindirea rationala si subliniind un fel de irationalism tulbure, de parca omul n-ar fi la urma urmei o fiinta cugetatoare.

Adevarul se afla ca de obicei undeva pe la mijloc intre aceste doua extreme. Prin ea insasi, ratiunea este neputincioasa sa-l transforme pe un om intr-o noua creatie in Hristos. Oamenii nu ajung crestini printr-o preocupare intelectuala intensa, ci prin realizarea faptului ca sint pacatosi si au nevoie grabnica de un Mintuitor, de Isus Hristos. Pe de alta parte, este rational, si asta poate fi sustinut cu dovezi, sa crezi ca lumea aceasta nu s-a facut de la sine si nu este de sine statatoare. Credinta in Dumnezeu este rationala si poate fi aparata in fata tribunalului mintii. Mesajul central al Bisericii crestine trebuie sa ramina insa, nu dovedirea, ci proclamarea legii sfinte a lui Dumnezeu si a pacatoseniei umane, care impreuna cer un remediu al crizei prin glorioasa lucrare mintuitoare a Evangheliei lui Hristos, oferita oricui cu conditia ca sa fie implinite conditiile credintei si pocaintei. Argumentele teiste nu pot produce credinta si nici nu o pot intretine, dar ele il pot ajuta pe credinciosul imatur sa-si depaseasca problemele intelectuale (Vezi J.C. Wagner, Can a Thinking Man Be a Christian? (Scottdale, Pa.: Herald Press, 1950) (desi s-a observat ca de cele mai multe ori indoielile nu sint de natura intelectuala, ci emotionala).

Trebuie de asemenea sa pastram in minte faptul ca mesajul central al Bibliei nu este un set de argumente, ci proclamarea unei mintuiri din pacat si a darului minunat al vietii vesnice prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: