Gazda dumneavoastră

Vă invit să vizitați și celelalte bloguri care-l completează pe acesta. Lista lor este la Blogroll

Creștinismul și Misticismul

Din cauza ca misticismul nu este o miscare unitara este foarte dificil sa fir definit intr-un fel care sa-i multumeasca pe toti cei ce fac parte din aceasta grupare.

Misticismul este un termen care se poate aplica si unei religii pagine din afara curentului de invatatura crestina si in acelasi timp si unei denaturari eretice a crestinismului, care continua insa sa se manifeste in interiorul lumii asa zise crestine. Tot asa, termenul poate fi folosit si atunci cind ne referim la un anumit fel de crestinism care nu este fundamental gresit, dar pune un accent neobisnuit de mare pe anumite forme de pietate si de inchinaciune.

Esenta misticismului este o nebalansata aplecare inspre continutul unei relatii de partasie si de comuniune tainica cu Dumnezeu sau cu Hristos care sa mearga dincolo de umblarea obisnuita a celui credincios cu Domnul, asa cum este ea reglementata de continutul Cuvintului lui Dumnezeu si de interpretarea pe care i-o da Duhul Sfint.

Misticismul veritabil, in aspectele generale ale acestei miscari, implica se pare trei stagii de ascensiune in spiritualitate: purificarea, iluminarea si unirea extatica. (Vezi Theologica Germanica, la capitolul despre extaz in miscarea mistica, New York: Pantheon, 1949, pp.9-109)

Multi mistici, crestini si necrestini deasemenea, marturisesc ca au trait astfel de clipe de extaz in care au experimentat o neingradita, directa si coplesitoare prezenta a dumnezeirii. Ei au inclinat dupa aceea sa practice si sa propovaduiasca anumite lucruri care au fost contrare invataturii din Cuvintul lui Dumnezeu, deschizind oamenilor o cale speciala de contact cu divinitatea, fara sa mai tina seama de (more…)

Teologia și Filosofia

Unii teologi au subapreciat Biblia considerind-o doar o culegere de texte improvizate pentru a sustine un anumit sistem omenesc de filosofie. Altii au cazut in alta extrema, privind la Biblie doar ca la o culegere de literatura evreiasca si minimalizindu-i bagajul de continut doctrinal.

Teologii evenghelici cred ca Biblia este mult mai mult decit un simplu cuvint al oamenilor. In esenta ei, Biblia este Cuvintul lui Dumnezeu trimis catre oameni. Chiar daca nu apartii celor care vad in Scriptura inspiratia lui Dumnezeu, esti obligat sa vezi chiar si la o citire superficiala ca Biblia propune un punct de vedere foarte clar asupra multora din intrebarile care au framintat mintile oamenilor inca din zorile istoriei. (Complete Works, II, p.248.)

1. Biblia sustine ca exista un Dumnezeu viu si atotputernic, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, Sfintul lui Israel si Tatal Domnului nostru Isus Hristos.

2. Scripturile confirma deasemenea existenta unei puteri spirituale limitate care i se opune lui Dumnezeu. Aceasta entitate este numita Satana (impotrivitorul, adversarul) si Diavolul (pirisul). Biserica crestina de astazi are nevoie sa redevina constienta de prezenta si lucrarea nefasta a Diavolului in lumea de acum; bineinteles ca aceasta nu este o pledoarie pentru o intoarcere la caraghioslicurile Evului Mediu, cu strania lui demonologie si cu “vinatoarea de vrajitoare” careia i-au cazut victime o multime de oameni nevinovati.

3. Biblia ne invata ca universul nu este infinit si nici vesnic, ci ca el a avut un inceput, cind a fost creat de Dumnezeu printr-un decret divin (“fiat” – sa fie!).

4. Biblia marturiseste ca Dumnezeu este in acelasi timp si “transcendent” (dincolo de creatie si separat de ea) si “imanent” (prezent in tot ceea ce se intimpla in creatie). Dumnezeu este slavit in Sine insusi mai presus de toata creatia, dar este si implicat in farimintarile ei in calitate de Suveran si Sustinator al ei. Providenta divina (grija dumnezeiasca) se indreapta permanent asupra tuturor lucrurilor (more…)

Creștinismul și celelalte religii

Crestinismul este o religie exclusivista. Domnul Isus a spus ca El este Calea, Adevarul si Viata si ca nimeni nu vine la Tatal decit prin El. Biblia ne spune ca toti oamenii care se afla astazi in viata descind din aceia care au avut la inceput o cunoastere clara despre Dumnezeu. Aceasta inseamna ca Biblia ne prezinta o origine comuna a rasei umane, iar aceasta origine a fost intr-o atmosfera de contact direct, nemijlocit si vital cu Dumnezeu. Paginismul este prin urmare o degenerare regretabila si vinovata a nivelului de cunoastere a lui Dumnezeu, Tatal (Rom. 1:20-32) .

Exista astazi in lume si o parere contrara care spune ca religia a suportat si ea un proces de evolutie progresiva de la animismul originar (in care oamenii credeau ca in spatele tuturor manifestarilor se afla cite un dumnezeu), la monoteismul contemporan (unificarea tuturor zeitatilor intr-un singur Dumnezeu). Aceasta teorie sustine ca si religiile sint la urma urmei un produs al mintii omului aflat in dezvoltare. Biblia ne spune insa ca omul a avut o cunoastere divina initiala si ca a pierdut-o apoi, indepartindu-se din ce in ce mai mult de Dumnezeu si ajungind la practici cu atit mai primitive si mai repulsive, cu cit indepartarea aceasta a ajuns mai mare. Din punct de vedere crestin, religiile lumii sint rezultatul unei indepartari vinovate fata de Dumnezeu. Biblia ne spune ca omul a ajuns astazi pacatos in natura sa si ca nu mai poate veni la Dumnezeu decit prin intermediul unui mijlocitor oferit in persoana Domnului Isus Hristos. Aceasta pozitie a crestinului s-ar putea sa fie jignitoare pentru cei care stau in afara crestinismului, dar nu avem ce face; ea este izvorita din mesajul clar si categoric al Bibliei ( Cf. Schmidt-Rose: The origin and Growth of Religion, Dial Press, 1935). (more…)

Evanghelia și Legea

Biserica Protestanta le este indatorata luteranilor pentru evidentierea acestui contrast care se gaseste in Biblie. In discutia de fata prin lege se va intelege voia revelata a Lui Dumnezeu care pretinde omului o ascultare absoluta fata de normele de dreptate stabilite de Dumnezeu. Mereu si mereu Scripturile subliniaza ca in fata legii Lui Dumnezeu toti oamenii sint pacatosi.

Legea – de orice fel ar fi ea – nu este in stare sa salveze pe nimeni. (Rom. 3:19-31) Cu toate acestea legea este importanta. Ea le demonstreaza oamenilor ca au nevoie de un Mintuitor. Apostolul Pavel marturiseste ca el n-ar fi cunoscut ce este pacatul, daca n-ar fi fost legea care sa-i spuna : “Sa nu poftesti!” (Rom.7:7)

Chiar si dupa ce o persoana este mintuita, legea isi pastreaza valoarea, caci ea ii slujeste copilului lui Dumnezeu drept indreptar etic. Prin Evanghelie vom intelege vestea buna ca Hristos a murit pentru cei pacatosi, asa incit cei condamnati de legea lui Dumnezeu pot fi salvati acum prin credinta in Domnul Isus Hristos. Cu alte cuvinte, numai Evanghelia este aceea care ii poate mingiia pe oameni si le poate aduce mintuirea.

Unii oameni cred ca in Vechiul Testament se gaseste numai legea, iar in Noul Testament se gaseste numai evanghelia. Este adevarat ca Vechiul Testament se preocupa mai mult de legea lui Dumnezeu, cautind sa-l faca pe om sa-si recunoasca pacatosenia si nevoia lui de salvare. Dar Vechiul Testament este si locul in care este anuntata venirea evangheliei lui Hristos. Pe de alta parte, in Evanghelia Noului Testament sint citate o sumedenie de pasaje din Vechiul Testament care sint folosite ca temelie peste care este cladita mintuirea. Calea de mintuire recomandata in Vechiul Testament era mai mult sau mai putin aceeasi ca si astazi, si anume : Justificarea prin credinta. (Rom.4:1-25)

Noul Testament are si el in continut legea. Ba mai mult, astazi, legea morala este si mai pretentioasa decit in vremurile vechi. (Mat.5:17- 48) Totusi, in ansamblul lui, Noul Testamenet se ocupa mai mult cu (more…)

Relația creștinului cu Vechiul Testament

Tot asa cum am aratat ca legea si harul se gasesc si in Vechiul Testament si in Noul Testament, trebuie sa subliniem acum faptul ca un crestin nu se poate restringe numai la Noul Testament, ci trebuie sa-l citeasca si pe cel Vechi. Apostolul Pavel ne-a invatat ca: “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavirsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna”.

Revelatia lui Dumnezeu pe care o avem in Noul Testament nu este rupta de aceea primita prin Vechiul Testament, ci deriva din ea, ca o continuare fireasca. Pretutindeni in Noul Testament ni se aminteste ca Vechiului Testament a fost cu adevarat Cuvintul lui Dumnezeu.

Exista sute de citate clare care aduc textul Vechiul Testament in cel Nou. Westcott si Hort sint de parere ca exista nu mai putin de 1.076 cazuri in care textul Vechiului Testament este citat in scrierile Noului Testament. Profesorul H.S. Miller scrie si el ca: “Este adevarat ca Vechiul Testament este citat, direct sau aluziv, de aproximativ 1.000 de ori … si chiar de mai multe ori, daca s-ar numara totul in intregime”. (H.S. Miller, General Biblical Introduction (Houghton, N.Y.: The Word-Rearer Press, 1947, p.49)

Exista o continuitate nu numai in ceea ce priveste continutul celor doua testamente, ci si in caracteristicile poporului lui Dumnezeu din ele. Aproximativ cu doua mii de ani inainte de Hristos, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam si l-a ales pentru a-l transforma intr-un popor numeros prin care sa daruiasca lumii cele doua mari binecuvintari ele Sale: Scripturile si pe Mesia.

Din nefericire, atunci cind Isus Hristos a venit ca Mesia, sa rascumpere pe poporul Domnului, Evreii, ca neam, nu L-au recunoscut si nu L-au primit. Din aceasta cauza, ei au fost inlaturati vremelnic din planul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel aseamana aceasta realitate cu taierea unor ramuri dintr-un copac. (Rom. 11:17) Minoritatea de Evrei care s-au pocait totusi si au crezut, L-au primit pe (more…)

UNITATEA BIBLIEI

Scopul central al Cuvintului lui Dumnezeu este sa-i conduca pe oameni la credinta mintuitoare in Isus Hristos si sa le inlesneasca astfel ajungerea la darul vietii vesnice care se capata prin unirea cu Domnul Isus. Biblia ar putea fi numita deci: “cartea mintuirii; nu pentru ca prin ea insasi sau prin sistemul de idei continut in ea, Biblia ar darui mintuirea, ci pentru ca ea ii indeamna pe oameni sa-si puna toata nadejdea in Acela care s-a facut om, a murit si a inviat apoi din morti pentru ca sa ne poata darui tuturor iertarea si viata vesnica. Domnul Isus i-a mustrat pe fariseii care iubeau Scripturile, dar nu-L primeau pe El: “Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine. Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata” (Ioan 5:39, 40; 20:31) Daca cineva L-ar scote din Biblie pe Domnul Isus siu salvarea oferita de El, Scriptura ar deveni imediat o carte a disperarii care ne-ar arata mereu numai standardul inalt al perceptelor divine si continua si vinovata noastra neputinta de a le indeplini.

De la un capat al Bibliei la altul, singura posibilitate pentru ca omul sa primeasca mintuirea lui Dumnezeu este aceiasi: credinta. Despre ea se vorbeste nu numai in renumitul capitol 11 din epistola catre Evrei, ci si pretutindeni in textul celor doua Testamente. Dumnezeu l-a primit pe Abel si a privit cu placere spre jertfa lui pentru ca el a adus-o prin credinta. Prin credinta a fost stramutat noh la cer si n-a mai ajuns sa guste moartea. Tot credinta a fost aceea care l-a facut pe Noe sa inceapa constructia corabiei in care si-a scapat familia. Cartea Genezei ne spune ca Avraam L-a crezut pe Dumnezeu si asta i-a fost socotita drept neprihanire. (Gen. 15:6; Rom. 4:3.) Psalmii sint texte atit de pline de credinta si de inchinaciune incit au ramas si astazi textele preferate de credinciosii din toate colturile lumii. Profetii Vechiului Testament, mai ales Isaia si Amos, au condamnat cu toata vigoarea tendinta poporului de a substitui ceremonialele religioase in locul credintei, sfinteniei si ascultarii. (Isaia 1:11-20; 58:4-9; Amos 5:21-24) Ioan Botezatorul i-a avertizat pe evrei impotriva nadejdii inselatoare in apartenenta lor la familia israelitilor si i-a indemnat la o viata de ascultare adevarata. (Mat. 3:7-10) Cind Iudeii s-au apropiat de Domnul Isus ca sa-L intrebe ce fel de fapte sa faca pentru a fi placuti lui Dumnezeu, El le-a raspuns: “Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta; sa credeti in Acela, pe care L-a trimis El.” (Ioan 6:29) Apostolul Pavel declara ca intreg scopul legii a fost sa faca sa taca orice gura inaintea Domnului si sa-i convinga pe toti oamenii de vinovatie: “Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a (more…)

Autenticitatea Bibliei

Crestinii sint intrebati adeseori de unde stiu ei ca Biblia este intr-adevar Cuvintul lui Dumnezeu? Sigur ca am putea raspunde ca, asemenea naturalismului si ateismului, crestinismul este si el un sistem bazat pe credinta si am putea intoarce intrebarea in felul urmator: De unde stie ateul ca nu exista Dumnezeu si de ce crede el ca Biblia nu este Cuvintul lui Dumnezeu. Nu vom face asa ceva, pentru ca o asemenea discutie n-ar duce nicaieri. Este rezonabil sa credem ca un crestin trebuie sa fie gata sa dea socoteala de motivele pe care isi intemeiaza el credinta. (O. Hallesby, Why I Am a Christian (Minneapolis, Minn.: Augsburg Publishing House, 1930); si C.S. Lewis, The Case for Christianity (New York: Macmillan, 1943).)

Este logic ca persoana care a imbratisat crestinismul sa se astepte sa gaseasca in Cuvintul lui Dumnezeu lucruri conforme cu gindirea sanatoasa, o demnitatea in concordanta cu demnitatea divina, o armonie interna desavirsita a textului, un standard etic superior pentru viata personala si sociala, o nota de autoritate subinteleasa si promisiuni verificabile in viata si experienta de fiacere zi. Crestinii de pretutindeni pretind ca Biblia trece cu usurinta toate testele de mai sus.

In ultimele secole, Apologetii protestanti au citat ca argumente care dovedesc ca Biblia este Cuvintul lui Dumnezeu, urmatoarele: Armonia ei interioara , lipsa ei de greselile si prejudecatile vremurilor in care a fost scrisa, stilul minunat, influenta inalatoare exercitata asupra societatii in care a patruns, capacitatea ei de a supravietui oricarei persecutii si adevarurile ei fundamentale (ca acela despre creatia lumii) care trebuie sa la fi fost date autorilor de Dumnezeu printr-o revelatie divina.

Ceea ce trec prea adesea cu vederea apologetii crestini este ca toate aceste argumente pe care le ingramadesc ei in suportul credintei lor teiste in Cuvintul lui Dumnezeu li se pat atit de puternice si convingatare tocmai pentru simplul fapt ca ei insisi impartasesc aceasta credinta crestina. Cu alte cuvinte, credinciosul crestin ca Dumnezeu exista si a ajuns sa experimenteze si ca Biblia este Cuvintul lui Dumnezeu, asa ca orice argument care sustine ca Biblia este Cuvintul lui Dumnezeu i se va parea imediat coplesitor de puternic. Pentru necredinciosul care a refuzat credinta in Dumnezeu insa, towte aceste argumente, oricit de logice ar fi ele, nu sint suficiente ca sa-l convinga. Aceasta pentru ca el a refuzat cu buna stiinta insasi posibilitatea ca revelatia divina sa existe caci a negat cu buna stiinta orice fel de credinta in Dumnezeu.Autorul acestei carti este in deplin acord cu urmatoarea afirmatie luata din marturisirea de credinta Westminster:

“Autoritatea Sfintei Scripturi nu depinde de marturia vreunui om sau a vreunei Biserici, ci de marturia lui Dumnezeu Insusi … si trebuie luata in consideratie tocmai fiindca este Cuvintul lui Dumnezeu.
S-ar putea sa fim impresionati de seriozitatea cu care o anumita Biserica priveste Sfinta Scriptura si s-ar putea sa ne puna pe ginduri evidentele supranaturale sau maiestatea stilului, sau extraordinara potrivire a partilor, sau unitatea de scop ( care este accea de a-I da slava lui Dumnezeu), sau simplitatea maiestuoasa cu care este prezentata calea spre mintuire, sau alte si alte incomparabile sublimuri ale Bibliei. Toate acestea la un loc s-ar putea sa ne puna pe ginduri, dar, intotdeauna, dovada suprema si asigurarea c Biblia este intr-adevar Cuvintul lui Dumnezeu nu ne va fi data decit ca un rezultat launtric al lucrarii Duhului Sfint, care va adeveri in inimile noastre ceea ce sustine Biblia si anume ca ea este incontestabil Cuvintul sfint al lui Dumnezeu.
… Noi credem si marturisim ca iluminarea launtrica a Duhului Sfint al lui Dumnezeu este singura in stare sa ne faca sa pricepem lucruri de natura celor care ne sint revelate in Cuvint …” (Philip Schaff, The Creeds of Christendom (New York: Harper & Bros., 1877, 1919), III.)

Credinta pura in Biblie ca si Cuvint al lui Dumnezeu nu este asadar o problema simpla si amorala a filosofiei. Biblia poate fi primita ca si Cuvint inspirat numai de acela in a carui inima se afla convingerea ca Dumnezeu exista si ca El a ales sa ni se descopere prin Cuvint.

Cei care au imbratisat credinta crestina sint convinsi ca prin chiar natura lor, oamenii pastreaza in ei sentimentul prezentei lui Dumnezeu si sint inclinati sa creada ca El exista atunci cind admira minunatia creatiei sale. Instinctul omenesc este de a se pleca inaintea imensitatii ciu sentimentul ca “undeva” , “cineva” care a creat toate acestea trebuie sa existe. Mai mult, Duhul Sfint lucreaza si in cel necredincios, cautind sa-l convinga de propria-i necesitate de a scapa din pacat si impingindu-l spre convingerea ca ceea ce este scris in Cuvintul lui Dumnezeu este demn de crezare. Adevarul scis in Biblie este o sabie cu doua taisuri pe care o foloseste Duhul Sfint pentru a reteza necredinta si ingimfarea oamenilor si pentru a-i convinge de vinovatie si pentru a-i constringe sa se prabuseasca la picioarele crucii Domnului Isus Hristos. Mesajul Cuvintului lui Dumnezeu este insistent si dinamic, fie ca ascultatorul isi da sau nu-si da seama de ceea ce Biblia spune despre ea insasi. Iata de ce, in marturisirea noastra crestina trebuie sa continuam sa accentuam pacatosenia naturii umane si necesitatea rascumpararii in acelasi timp in care cautam sa-i indreptam pe oameni spre Isus Hristos, cel care ne poate mintui de pacate.