Scopul central al Cuvintului lui Dumnezeu este sa-i conduca pe oameni la credinta mintuitoare in Isus Hristos si sa le inlesneasca astfel ajungerea la darul vietii vesnice care se capata prin unirea cu Domnul Isus. Biblia ar putea fi numita deci: “cartea mintuirii; nu pentru ca prin ea insasi sau prin sistemul de idei continut in ea, Biblia ar darui mintuirea, ci pentru ca ea ii indeamna pe oameni sa-si puna toata nadejdea in Acela care s-a facut om, a murit si a inviat apoi din morti pentru ca sa ne poata darui tuturor iertarea si viata vesnica. Domnul Isus i-a mustrat pe fariseii care iubeau Scripturile, dar nu-L primeau pe El: “Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine. Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata” (Ioan 5:39, 40; 20:31) Daca cineva L-ar scote din Biblie pe Domnul Isus siu salvarea oferita de El, Scriptura ar deveni imediat o carte a disperarii care ne-ar arata mereu numai standardul inalt al perceptelor divine si continua si vinovata noastra neputinta de a le indeplini.
De la un capat al Bibliei la altul, singura posibilitate pentru ca omul sa primeasca mintuirea lui Dumnezeu este aceiasi: credinta. Despre ea se vorbeste nu numai in renumitul capitol 11 din epistola catre Evrei, ci si pretutindeni in textul celor doua Testamente. Dumnezeu l-a primit pe Abel si a privit cu placere spre jertfa lui pentru ca el a adus-o prin credinta. Prin credinta a fost stramutat noh la cer si n-a mai ajuns sa guste moartea. Tot credinta a fost aceea care l-a facut pe Noe sa inceapa constructia corabiei in care si-a scapat familia. Cartea Genezei ne spune ca Avraam L-a crezut pe Dumnezeu si asta i-a fost socotita drept neprihanire. (Gen. 15:6; Rom. 4:3.) Psalmii sint texte atit de pline de credinta si de inchinaciune incit au ramas si astazi textele preferate de credinciosii din toate colturile lumii. Profetii Vechiului Testament, mai ales Isaia si Amos, au condamnat cu toata vigoarea tendinta poporului de a substitui ceremonialele religioase in locul credintei, sfinteniei si ascultarii. (Isaia 1:11-20; 58:4-9; Amos 5:21-24) Ioan Botezatorul i-a avertizat pe evrei impotriva nadejdii inselatoare in apartenenta lor la familia israelitilor si i-a indemnat la o viata de ascultare adevarata. (Mat. 3:7-10) Cind Iudeii s-au apropiat de Domnul Isus ca sa-L intrebe ce fel de fapte sa faca pentru a fi placuti lui Dumnezeu, El le-a raspuns: “Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta; sa credeti in Acela, pe care L-a trimis El.” (Ioan 6:29) Apostolul Pavel declara ca intreg scopul legii a fost sa faca sa taca orice gura inaintea Domnului si sa-i convinga pe toti oamenii de vinovatie: “Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului. (Rom. 3:20)
Una dintre cele mai frumoase sectiuni care vorbeste despre zadarnicia stradaniilor omenesti pentru capatarea mintuirii si despre care este calea pregatita de Dumnezeu pentru ajungerea acestei mintuiri este capitolul 3 din epistola catre Romani:
“Dar acum s-a aratat o alta neprihanire, pe care o da Dumnezeu, fara lege – despre ea marturisesc Legea si proorocii – si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nici deosebire. Caci toti au pacatuit si sint lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sint socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rinduit mai dinainte sa fie, prin credinta in singele Lui, o jertfa de ispasire, ca sa-Si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, in vremea indelungei rabdari a lui Dumnezeu; pentru ca, in vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui in asa fel incit, sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus”. (Rom. 3:21-26)
Pentru cel cu credinta umila si simpla, s-ar putea spune ca Biblia nu numai ca este cartea mintuirii, dar si cartea lui Isus Hristos. In discutia pe care a avut-o cu cei doi ucenici aflati in drum spre Emaus, este scris ca Domnul Isus: “A inceput de la Moise si de la toti proorocii, si le-a tilcuit, in toate Scripturile, ce era cu privire la El”. (Luca 24:27.) Iar celor doisprezece ucenici le-a spus: “Iata ce va spuneam cind inca eram cu voi, ca trebuie sa se implineasca tot ce este scris despre mine in Legea lui Moise, in Prooroci si in Psalmi. Atunci le-a deschis mintea, ca sa inteleaga Scripturile. Si le-a zis :”Asa este scris, si asa trebuia sa patimeasca Hristos, si sa invieze a treia zi dintre cei morti. Si sa se propovaduiasca tuturor neamurilor, in Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor, incepind din Ierusalim.” (Luca 24:44-47) In ultima instanta deci, tinta intregului cuvint a lui Dumnnezeu este aceea de a-L prezenta pe Domnul Isus Hristos, mai intii prin tipuri si profetii, iar apoi prin implinirea lor. Stiind aceasta, nu ne mai miram ca in cartea Apocalipsei Ioan ne prezinta o scena cereasca in care:
“…cele patru fapturi vii si cei douazeci si patru de batrini s-au aruncat la pamint inaintea Mielului, avind fiecare cite o alauta si potire de aur, pline cu tamiie, care sint rugaciunile sfintilor. Si cintau o cintare noua, si ziceau :
“Vrednic esti tu sa iei cartea si sa-i rupi pecetile: caci ai fost junghiat, si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu singele tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam. Ai facut din ei o imparatie si preoti pentru Dumnezeul nostru si ei vor imparati pe pamint!”
M-am uitat, si imprejurul scaunului de domnie, in jurul fapturilor vii si in jurul batrinilor am auzit glasul multor ingeri. Numarul lor era de zece mii de ori zece mii si mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: “Vrednic este Mielul care a fost junghiat, sa primeasa puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda!” (Apoc. 5:8-12)
Introducere in Teologie 