Home » Subcapitole » ZIUA DOMNULUI

ZIUA DOMNULUI

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 10 other followers

Advertisements

Un aspect particular al legii lui Dumnezeu este separarea unei zile din saptamina pentru odihna si inchinaciune. In Vechiul Testament identificarea zilei de odihna (sabat) cu cea de a saptea zi a saptaminii a fost motivata de faptul ca insusi Dumnezeu s-a “odihnit” in cea de a saptea zi a creatiei (Gen. 2:3; Exod 20:10, 11; 31:16, 17). Este foarte interesant însă că nicăieri în geneza, Sabatul nu este prezent în viața patriarhilor. Revelația despre “odihna“ lui Dumnezeu după cele șase zile ale Creației a fost adusă doar de Moise. Sabatul a devenit numai după el un așezământ evreiesc și este parte integrantă a Legământului pe care-l are Dumnezeu cu poporul ales.

Sabatul este cea de a șaptea zi. Acest ciclu de sapte (septimal) este mentionat in Biblie si in legatura cu alte masuratori istorice (Gen. 7:4, 10: 8:10, 12; 29:27, 28). Cea dintii mentionare a zilei de Sabat a fost in legatura cu daruirea manei (Exod 16:5, 21-30). Ziua de Sabat a fost inclusa si in cele zece porunci date de Dumnezeu pe muntele Sinai (Exod 20:8).

Cartea lui Neemia ne spune ca cel care a instaurat ziua de Sabat in Israel a fost Moise (Neemia 9:14). Profetul Ezechiel scrie si el ca Sabatul a venit prin Moise (Ezec. 20:10-12).

Pazirea Sabatului a fost o indatorire sfinta in Israel. Pentru calcarea poruncii privitoare la Sabat era prevazuta pedeapsa cu moartea (Num. 15:32- 36).

Sabatul evreiesc a fost tinut

(1) ca o zi in cinstea Domnului, ca un semn vesnic al Legamintului stabilit intre Iehova si evrei (Exod 31:17);

(2) ca o zi de odihna pentru om, astfel ca toata familia sa aiba o zi de partasie si odihna (Deut. 5:12-14);

(3) ca o zi nationala de aducere aminte a felului minunat in care Dumnezeu i-a scos pe evrei din robia egipteana (Deut. 5:15).

De-a lungul istoriei lui Israel, lideri ca Amos (Amos 8:5), Isaia (Isaia 56:2, 4; 58:13), Ezechiel (Ezec. 20:12-24; 43:6), Ieremia (Ier. 17:21-27), si Neemia (Neemia 10:31; 13;15-22) au insistat ca evreii sa pazeasca nu numai “slova” Sabatului, ci si spiritul in care a fost dat el.

In perioada de timp dintre vremea lui Ezra si vremea Domnului Isus, traditia legalismului evreiesc impovarase Sabatul cu o multime de restrictii ridicole care despicau firul de par in patru. “Misna” iudaica, adaugirile la Vechiul Testament, pastreaza in textul ei nu mai putin de 39 de restrictii adaugate odihnei de Sabat. Aceste adaugiri nu au avut nici o valoare in ochii Domnului Isus. Este adevarat ca El a respectat Sabatul biblic, ducindu-se in mod regulat la sinagoga (Luca 4:16), dar la fel de adevarat este si faptul ca El a preferat sa calce uneori poruncile traditionale, proclamind valoarea omului deasupra importantei Sabatului (Mat. 12:1-14; Marcu 2:23- 3:6; Luca 6:1-11; 13:10-17; 14:1-6; Ioan 5:1-18; 7:23; 9:16). Domnul Isus a fost atit de categoric incit S-a declarat pe Sine “Domn al Sabatului” (Marcu 2:28; Mat. 12:8; Luca 6:5), asumindu-si libertatea de a proceda cum crede El de cuviinta in ziua de Sabat. Este interesant ca toate cele zece porunci au fost reafirmate si reasezate de Hristos in Biserica, cu exceptia aceleia privitoare la Sabat (Mat 12:12; Luca 6:11; Marcu 2:27).

Mai mult, in invatatura Sa, Domnul Isus a recomandat subordonarea Sabatului in fata lucrarilor facute in favoarea omului:

“Isus a plecat de acolo si a intrat in sinagoga. Si iata ca in sinagoga era un om care avea o mina uscata. Ei, ca sa poata invinui pe Isus, L-au intrebat: “Este ingaduit a vindeca in zilele de Sabat?” El le-a raspuns: “Cine este omul acela dintre voi care, daca are o oaie, si-i cade intr-o groapa, in ziua Sabatului, sa n-o apuce si s-o scoata afara? Cu cit mai de pret este deci un om decit o oaie? De aceea este ingaduit a face bine in zilele de Sabat” (Mat. 12:9-12).

“Intr-o zi de Sabat, s-a intimplat ca Isus trecea prin lanurile de griu. Ucenicii Lui smulgeau spice de griu, le frecau cu miinile, si le mincau. Unii dintre farisei le-au zis: “Pentru ce faceti ce nu este ingaduit sa faceti in ziua Sabatului?” Isus le-a raspuns: “Oare n-ati citit ce a facut David cind a flaminzit el si cei ce erau impreuna cu el? Cum a intrat in Casa lui Dumnezeu, a luat piinile pentru punerea inaintea Domnului, a mincat din ele si a dat si celor care erau cu el, macar ca nu era ingaduit sa le manince decit preotii?” |i le zicea: “Fiul omului este Domn chiar si al Sabatului” (Luca 6:1-5).

“Apoi le-a zis: “Sabatul a fost facut pentru om, iar nu omul pentru Sabat” (Marcu 2:27).

Se pare ca Biserica primara a stat un timp la umbra asezamintelor mozaice si a cautat sa respecte si ziua de Sabat; in orice caz este evident ca ei au cautat sa foloseasca adunarile publice din zilele de Sabat pentru a patrunde in sinagogile evreiesti si a le dovedi ca Isus este Hristosul (Fapte 3:1; 13:14, 42, 44; 16:13; 18:4). Intre evrei si Biserica s-au iscat insa foarte repede controverse aprinse si apostolii au trebuit sa declare raspicat ca nici un crestin nu mai trebuie sa se supuna reglementarilor ceremoniale mozaice ca dieta alimentara, taierea imprejur, si Sabatul. Intr-o declaratie de socanta indiferenta, apostolul Pavel scrie:

“Unul socoteste o zi mai presus decit alta; pentru altul, toate zilele sint la fel. Fiecare sa fie deplin incredintat in mintea lui. Cine face deosebire intre zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire intre zile, pentru Domnul n-o face. Cine maninca, pentru Domnul maninca; pentru ca aduce multumiri lui Dumnezeu. Cine nu maninca, pentru Domnul nu maninca; si aduce si el multumiri lui Dumnezeu. In adevar, niciunul din noi nu traieste pentru sine, si niciunul din noi nu moare pentru sine (Rom. 14:5-7).

Aceste remarci au fost trimise unei Biserici in care este evident ca existau neintelegeri intre credinciosi deopotriva de sinceri, dar deosebiti in atitudinile lor fata de asezamintele ceremoniale religioase. Este clar ca apostolul nu manifesta nici un fel de preferinta fata de cele doua pozitii existente in Biserica. Insa atunci cind Pavel afla ca iudaizatorii umbla sa-i intoarca pe crestinii din Galatia sub jugul legii evreiesti, este evident ca el protesteaza vehement, mustrindu-i aspru pe cei sovaielnici:

“Ma mir ca treceti asa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o alta Evanghelie. Nu doar ca este o alta Evanghelie; dar sint unii oameni care va tulbura, si voiesc sa rastoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o Evanghelie, deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anatema! Cum am mai spus, o spun si acum: daca va propovaduieste cineva o Evanghelie, deosebita de aceea pe care ati primit-o, sa fie anatema!”(Gal. 1:6-9).

Putin mai departe in epistola Pavel exclama:

“Voi paziti zile, luni, vremi si ani. Ma tem sa nu ma fi ostenit degeaba pentru voi” (Gal. 4:10-11).

Si inca:

“S marturisesc iarasi inca o data oricarui om care primeste taierea imprejur, ca este dator sa implineasca toata Legea. Voi care voiti sa fiti socotiti neprihaniti prin Lege, v-ati despartit de Hristos; ati cazut din har” (Gal. 5:3, 4).

Evanghelia ne spune ca Domnul Isus a fost rastignit in Vinerea Mare si ca a inviat dintre cei morti in dimineata zilei dintii a saptaminii, adica la trei zile dupa moartea Sa (Mat. 27:62 – “pregatire” este termentul grec pentru ziua de vineri; 28:1; Marcu 15:42; 16:1; Luca 23:54; 24:1; 24:7-21; Ioan 19:31, 42; 20:1, 19).

Fara a face din aceasta o dogma, se pare ca Biserica primara a inceput foarte repede sa sarbatoreasca ziua dintii a saptaminii ca “zi a Domnului” (Probabil amintita pe nume in Apoc. 1:10). La urma urmei, invierea a fost ziua in care s-au pus bazele Bisericii crestine. De exemplu, in capitolul 20 din cartea Faptele Apostolilor gasim ca Pavel si-a pregatit itinerarul in asa fel incit sa fie prezent la Cina Domnului care se lua in Troa in ziua dintii a saptaminii. O atenta studiere a pasajului va scoate la lumina faptul ca Pavel a sosit in Troa luni si aplecat de acolo exact peste o saptamina (Fapte 20:7). O alta dovada ca Biserica de la inceput se inchina in cea dintii zi a saptaminii se gaseste in 1 Corinteni 16. Pavel ii indeamna pe cei din Corint sa faca stringerea de ajutoare in cadrul adunarii din aceasta zi:

“In ziua dintii a saptaminii, fiecare din voi sa puna deoparte acasa ce va putea, dupa cistigul lui, ca sa nu se stringa ajutoarele cind voi veni eu” (1 Cor. 16:2).

Verbul folosit aici in limba greaca se aplica unei activitati repetate de “punere de o parte”. Cu alte cuvinte: ei trebuiau sa colecteze “in fiecare zi intii a saptaminii”, pentru ca stringerea sa nu se faca in pripa. Un alt text care ne vorbeste despre o stare care s-a repetat “duminica de duminica” este in Ioan 20. Aici ni se spune ca ucenicii se stringeau laolalta “in seara aceleiasi zile, cea dintii a saptaminii” (Ioan 20:19). Daca tinem seama de faptul ca la inceput crestinii au fost scosi din sinul comunitatilor de la sinagoga, nu este de mirare ca, pentru separare, ucenicii au ales sa se adune intr- o alta zi, iar cea mai potrivita zi pentru inchinaciune li s-a parut aceasta zi a aniversarii “invierii”. Istoria este plina de dovezi care ne arata ca in preajma anului 100 d.H., Biserica crestina se aduna in cea dintii zi a saptaminii. Pentru o usurare a intelegerii, vom merge inapoi in istorie incepind cu Constantin si ajungind in final la vremea apostolilor. Asa numitul Codex Iustinianus aparut in anul 321 d.H. mentioneaza urmatoarele:

“Toti magistratii, oamenii din popor si mestesugarii se vor opri din activitatile lor si se vor odihni in slavita Zi a Soarelui. Taranii insa, sint liberi sa lucreze chiar si in aceasta zi, deoarece, punerea grinelor in hambare sau ingrijirea viei nu poate sa astepte”(Joseph Cullen Ayer, A Source Book for Ancien Church History (New York: Scribners, 1913) pp. 284, 285).

Aceasta lege pare ca a fost data ca o inlesnire acordata crestinilor, desi prevederile ei nu par a fi prea stricte. Intr-o alta scriere, Didache, aparuta intre anii 120-180 d.H., in capitolul 14 gasim indrumarea urmatoare:

“In Ziua Domnului, cind sinteti adunati, dupa ce v-ati marturisit unii altora pacatele si v-ati iertat unii pe ceilalti, puteti fringe piinea impreuna. Sa nu ingaduiti nimanui care este inca in cearta cu aproapele sau sa ia parte cu voi, pentru ca lucrarea voastra sa fie sfinta” (Opera citata, p. 182).

Iustin (c. 100 – c.165 d.H.), cunoscut si sub numirea de Iustin Martirul din cauza mortii sale pentru Domnul, ne-a lasat o descriere deosebit de frumoasa a felului in care obisnuiau crestinii din preajma anului 150 sa se inchine:

“In ziua care se numeste “a Soarelui”, noi avem o intrunire a tuturor celor care locuiesc in cetate si in imprejurimi. Cind sintem impreuna, un timp citim memoriile apostolilor sau cite ceva din scrierile profetilor. Apoi, dupa ce inceteaza citirea, conducatorul adunarii ia cuvintul si ne mustra sau ne indeamna pe toti sa urmam exemplele de virtute. Dupa aceasta, ne ridicam toti in picioare si ne rugam pe rind. Asa cum am mai spus deja, dupa ce ne rugam sint aduse piinea, vinul si apa. Cel care conduce se roaga dupa cum poate el mai frumos, iar poporul incuvinteaza spunind: “Amin”. Elementele Euharistiei (Cina) sint impartite
si luate de cei prezenti, iar celor care nu sint de fata le sint trimise prin diaconi. Cei bogati, daca vor, daruiesc cit vor ei, si colecta este data in grija conducatorului adunarii. Din suma adunata sint apoi ajutati orfanii si vaduvele, cei aflati in lipsuri din cauza bolii sau din alte cauze, si robii sau strainii din mijlocul nostru; pe scurt, el imparte tuturor celor care au nevoie. Ziua Soarelui (duminica) este intr-adevar ziua in care noi toti ne tinem adunarile, caci in aceasta zi dintii a saptaminii Dumnezeu, a transformat intunerecul si materia facind lumea; si tot in aceasta zi a inviat si Domnul Isus dintre cei morti. Caci ei L-au rastignit in ziua premergatoare lui Saturn (vineri), iar in cea de dupa ziua lui Saturn (adica duminica) El li S-a aratat Apostolilor si ucenicilor Sai, invatindu-i lucrurile pe care vi le-am spus acum si noi voua spre luare aminte”(The Fathers of the Church, Vol. 6: Saint Justin Martyr, de Thomas B. Falls (New ork: Christian Heritage, Inc., 1949), pp.106, 107).

Ignatiu, care si-a scris lucrarea sa Catre Magnesians prin preajma anului 114 d.H., ii descrie astfel pe crestini:

“Ei nu mai tin Sabatele evreiesti, ci se inchina in Ziua Domnului, in care, prin El si prin moartea Lui, ne-a fost daruita viata …”(The Fathers of the Church, Vol. I: The Apostolic Fathers (New York, 1947), p.99).

Aparuta cam prin anul 100 d.H., Scrisoarea lui Barnabas, careia in ciuda titlului nu i se cunoaste cu certitudine autorul, ni-L prezinta pe Dumnezeu spunind:

“Sabatele de acum nu mai sint dupa voia Mea, dar (Sabatul) pe care vi l-am dat, este placut Mie, caci in el am pus capat tuturor ostenelilor, si la inceputul celei de a opta zi am facut un nou inceput pentru o lume noua. Prin urmare, sa sarbatoriti cea de a opta zi, in care a inviat Hristos, li S-a aratat oamenilor si apoi s-a inaltat la cer” (Idem, p.216).

Expresia “Ziua Domnului” este folosita si de apostolul Ioan in Apocalipsa 1:10.

Putem spune deci ca avem dovezi ca ziua de inchinaciune a Bisericii primare a fost cea dintii zi a saptaminii, numita de Constantin in anul 321 d.H.: “Ziua Soarelui”, de Didache la jumatatea primului secol: “Ziua Domnului” (Domini dei = Duminica), de Iustin in anul 150 d.H.: “Ziua Soarelui”, de Ignatiu in anul 114 d.H.: “Ziua Domnului”, de Barnabas in anul 100 d.H.: “cea de a opta zi” si de apostolul Ioan in anul 96 d.H.: “Ziua Domnului”.

Noul Testament nu incearca in nici un fel sa identifice care lucrari sint potrivite pentru ziua Domnului, sau “duminica”. El spune insa ca un crestin a iesit de sub robia restrictiilor mozaice si ca el este scutit de forme sau ceremoniale sabatice. Crestinii s-au obisnuit sa respecte si ei tot o zi din sapte, dedicind-o proslavirii lui Dumnezeu, misiunii crestine si odihnirii trupului. Dumnezeu l-a facut pe om in asa fel ca el sa aiba nevoie de o zi de odihna. Dumnezeu, care tine seama de aceasta nevoie a omului, a instituit in Vechiul Testament o astfel de zi si a supus-o la restrictii severe.

Sub noua administratie a lucrarii Duhului Sfint, restrictiile adaugate zilei de odihna au fost inlaturate, dar aceasta n-a insemnat ca Biserica n-a considerat de bine sa puna de o parte o zi din sapte pentru adunarea sfintilor, pentru proslavirea Domnului si pentru odihna trupului.

Respectind o astfel de zi, crestinii din toate veacurile au marturisit impotriva secularismului si impotriva materialismului. Inca de pe la anul 200 d.H., Tertulian s-a impotrivit celor ce lucrau duminica.

Crestinii tin ziua Domnului de buna voie (nu ascultind de vreo lege), cu bucurie (nu ca pe o greutate care-i apasa), folosind-o deopotriva si pentru odihna trupului si pentru inaltarea sufletului. Trebuie spus insa apasat ca in crestinism nu exista nici un fel de prevederi ceremoniale si ca in nici un fel Hristos nu ne-a schimbat Sabatul, cu toate obligatiile lui, in ziua de duminica. Continuind ceea ce credem ca a fost o practica apostolica si adaptindu-ne la existenta calendarelor si a zonelor diferite de timp de pe glob, noi respectam ziua de duminica in cinstea Domnului si spre amintirea invierii Sale.

Advertisements

1 Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: