Home » Subcapitole » Sacramentele Bisericii

Sacramentele Bisericii

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 10 other followers

Advertisements

Intre toate practicile Bisericii crestine exista numai doua care pot fi numite “sacramente”: Botezul si Cina Domnului. Numirea de “sacrament” nu inseamna ca aceste practici ar transmite automat o stare de har asupra participantilor, ci ca ele sint “simboluri” instaurate in practica Bisericii de insusi Domnul Isus si destinate sa ramina in practica Bisericii peste veacuri. Botezul si Cina Domnului sint “semne” exterioare ale unor realitati spirituale care trebuiesc traite de credinciosi.

Conrad Grebel, intemeietorul anabaptistilor din Elvetia descria Botezul si Cina Domnului ca “singurele doua acte ceremoniale admisibile in Biserica” (“Petitia de Aparare si Protest a lui Conradd Grebel in fata Consiliului din Zurich in anul 1524).

Menno Simons scria despre acelasi subiect:

“Daca ceremoniile date poporului de Dumnezeu sub regimul Legii (si ele au fost multe, amenintatoare si respectate, desi au fost aduse nu de Domnul, ci de un muritor de rind ca Moise) s-au pastrat in practica evreilor timp de secole, nealterate si neschimbate in practica si semnificatii pina in vremea lui Hristos, cu cit mai mult trebuie sa ne silim noi crestinii sa pastram acele singure doua acte ceremoniale, care sint Botezul si Cina Domnului, nealterate si neschimbate. Si asta cu atit mai mult cu cit ele nu sint nici aducatoare de amenintare si nici nu ne costa nimic, caci ne-au fost incredintate de Acela care ne- a daruit vestea buna a mintuirii: Domnul Isus Hristos” (Opera citata, p. 386).

Botezul

Botezul Nou Testamental in apa a fost instituit de Domnul Isus, dar el a avut cel putin doua antecedente: (1) botezul prozelitilor la Iudaism practicat in perioada de timp scursa intre relatarile celor doua testamente (Gerhard Kittel, Theologisches Worterbuch zum Neuen Testament (Sttugart: W. Kohlhammer, 1949), I. pp. 534-535; Isaac Landman, Ed., The Universal Jewish Encyclopedia New York: The Univ. Jewish Encyclo., 1940), II, p.68) si (2) botezul pocaintei instituit de Ioan Botezatorul. Desi este asemanator in practica cu aceste doua forme de botez, botezul crestin este total deosebit in semnificatie. El trebuie administrat in numele Sfintei Treimi a lui Dumnezeu si numai catre aceia care au acceptat personal credinta mintuitoare in Hristos.

Inainte de inaltarea Sa la cer, Domnul Isus a spus:
“Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamint. Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezindu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sint cu voi in toate zilele, pina la sfirsitul veacului” (Mat. 28:18-20). In ziua de Rusalii, apostolul a implinit aceasta porunca. Mai intii el a propovaduit Cuvintul lui Dumnezeu; apoi, cind poporul a ramas strapuns la inima si l-au intrebat ce sa faca ca sa fie mintuiti, el i-a condus la Hristos si la Evanghelia Lui mintuitoare. “Si in ziua aceea, la numarul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete” (Fapte 2:36-41).

Precedentul stabilit la Rusalii ne pune la dispozitie practica corecta pe care trebuie sa o respecte Biserica crestina in toate circumstantele; mai intii, un om al lui Dumnezeu a proclamat in public Cuvintul despre mintuire; in al doilea rind, Duhul Sfint i-a convins pe cei prezenti de starea lor de pacat; in al treilea rind, ei s-au intors prin pocainta de la calea lor pacatoasa; in al patrulea rind, l-au acceptat pe Hristos pe care Evanghelia Il ofera ca Mintuitor; si in sfinsit, acesti noi credinciosi au fost botezati si inclusi in trupul spiritual al Bisericii. Respectind ordinea de la Rusalii, pasii care duc la botez sint urmatorii:

(1) proclamarea Cuvintului lui Dumnezeu;
(2) convingerea despre starea de pacatosenie;
(3) regretul si pocainta;
(4) primirea Domnului Isus ca Mintuitor;
(5) adaugarea la trupul spiritual al Bisericii lui Hristos prin administrarea botezului.

Trebuie remarcat faptul ca aceasta succesiune de pasi scoate in evidenta caracterul liber consimtit al aderarii la Biserica crestina si imposibilitatea existentei unei Biserici de Stat. Numai aceia care s-au facut partasi lucrarii Duhului Sfint, prin pocainta si credinta personala, pot face parte din Biserica.

In invatatura Noului Testament, botezul are cel putin patru semnificatii majore:

1. Botezul este un simbol al spalarii de pacat. Cind Anania a fost trimis de Dumnezeu la Saul pentru a-i vorbi dupa vedenia avuta pe drumul Damascului, cuvintele lui au fost: “Si acum, ce zabovesti? Scoala-te, primeste botezul, si fii spalat de pacatele tale, chemind Numele Domnului” (Fapte 22:16). Apa botezului este un simbol al curatirii pe care o produce singele Domnului Isus in viata unui pacatos care se pocaieste.

2. Botezul mai simbolizeaza si “moartea” cuiva fata de pacat. Cufundarea in apa nu este doar o inmormintare de moment a trupului fizic, ci si o ingropare definitiva a “omului vechi” a carui “fire” este pacatoasa. Pavel prezinta botezul drept un simbol al lucrarii savirsite de Domnul Isus prin moartea Sa pe cruce. El incepe prin a spune ca prin botez noi ne exprimam hotarirea de a nu mai trai in pacat. Tot asa cum Hristos a murit trupeste si a fost coborit in mormint, si crestinul “moare” “in Hristos” fata de pacat (Rom. 6:1- 5). Dupa trecerea prin botez, credinciosul trebuie sa “traiasca viata cea noua” (Rom. 6:4). Din acest punct de vedere, moartea lui Hristos pe cruce nu este numai un simbol pentru realitatea mortii noastre fata de pacat, ea este chiar mijlocul insasi prin care aceasta izbavire a noastra a fost facuta posibila:

“Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului” (Rom. 6:6). De aici si concluzia fireasca: “Tot asa si voi insiva, socotiti-va morti fata de pacat si vii pentru Dumnezeu, in Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 6:11).

3. Petru are in epistola sa o explicatie, oarecum confuza, totusi importanta despre insemnatatea botezului. El spune ca: “Icoana aceasta inchipuitoare va mintuieste acum pe voi, si anume botezul, care nu este o curatire de intinaciunile trupesti, ci marturia unui cuget curat inaintea lui Dumnezeu, prin invierea lui Isus Hristos” (1 Petru 3:21). Actul botezului este comparat de Petru cu lucrarea corabiei lui Noe, prin care au scapat de minia lui Dumnezeu cei opt membrii ai familiei patriarhului (1 Petru 3:20). Botezul este echivalent cu trecerea dincolo de pedeapsa lui Dumnezeu prin identificarea cu Isus Hristos, cel inviat pentru justificarea noastra.

4. O a patra semnificatie a botezului in apa este si aceea de simbol al botezului cu Duhul Sfint. Tot asa cum la Rusalii, Duhul Sfint i-a plasat pe cei credinciosi in trupul spiritual al Bisericii, si botezul in apa este o aducere aminte a aceleiasi identificari cu Hristos prin credinta.
“Caci dupa cum trupul este unul si are mai multe madulare, si dupa cum toate madularele trupului, macar ca sint mai multe, sint un singur trup, – tot asa este si Hristos. Noi toti, in adevar, am fost botezati de un singur Duh, ca sa alcatuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; si toti am fost adapati dintr-un singur Duh” (1 Cor. 12:12, 13).

Din felul in care este folosit botezul si din insemnatatea semnificatiilor sale este clar ca acest act nu se poate aplica copiilor, ci trebuie administrat numai celor ce sint suficient de maturi pentru a fi responsabili de hotaririle lor proprii. Noul Testament nu ne vorbeste despre un botez al copiilor. Ei nu pot fi inca subiectul lucrarii de convingere a Duhului Sfint si nu pot sa se pocaiasca sau sa-si marturiseasca credinta mintuitoare in Hristos. Copiii nu au de ce sa treca prin botez pentru a avea marturia unui cuget curat inaintea lui Dumezeu si nici nu pot sa renunte la pacat promitindu-i lui Dumnezeu sa inceapa o viata de ucenicie.

Botezul copiilor mici a aparut in istoria Bisericii odata cu denaturarea semnificatiei botezului Nou Testamental. De indata ce oamenii au acordat botezului puterea de a spala pacatele, ei s-au indreptat spre practici nebiblice. Intii a aparut practica de a aplica botezul doar celor aflati cit mai aproape de moarte, pentru ca toate pacatele sa le poata fi astfel iertate. Apoi, cind s-a pus problema copiilor care mureau nebotezati din cauza foartei mari mortalitati infantile, Biserica a trecut la botezararea copiilor cit mai aproape de momentul nasterii, pentru ca toti sa fie curatati de pacatul originar.

In secolul al saisprezecelea, cind “Fratii Elvetieni”, cunoscuti in istorie sub numirea de “anabaptisti”, au revenit la practicarea botezului adultilor, liderii Reformei s-au vazut siliti sa justifice invatatura despre botezul copiilor. Istoric vorbind, Reforma nu a fost dusa pina la capat decit de aceia care s-au intors cu totul la practicile si invatatura Scripturii. Unii lideri ai Reformei s-au oprit insa cam pe la jumatatea drumului. Luther, desi a rupt-o definitiv cu invatatura Bisericii Romano-Catolice, nu a renuntat la botezul copiilor mici, sustinind ca se poate spune despre acestia ca au un fel de credinta “ascunsa” si “nemanifestata”, care va trebui desteptata la virsta adolescentei. Luther a recunoscut pe fata ca nu exista suport biblic suficient pentru practicarea botezului copiilor, dar “avind in vedere timpul in care traim si parerea generala … nimeni n-ar face bine daca s-ar aventura sa nege validitatea botezului aplicat copiilor” (John Horsch, Infant Baptism (Scottdale, Pa.: pp. 38-42). Philip Melanchton, tovarasul lui Luther, a sustinut parerea ca tot asa cum copiii israelitilor trebuiau taiati imprejur dupa nastere, ca un semn al vechiului legamint, si copiii celor credinciosi trebuiesc botezati ca un semn al Noului Legamint al crestinatatii (Idem, 00. 42-45). Cel mai inrait oponent al anabaptistilor a fost insa Ulrich Zwingli din Zurich. El a folosit pe linga analogia cu taierea imprejur si argumentul folosirii expresiei “si a fost botezat el si toata casa lui” ca si acela al plasarii copiilor sub epitropia parintilor crestini. El a incercat sa sustina aceste pareri cu ajutorul unor pasaje ca acelea din Fapte 2:39 si 1 Corinteni 7:14. Orice cititor atent va remarca insa ca nici unul dintre aceste texte nu sprijina practicarea botezului copiilor mici. Pasajul din Fapte vorbeste despre raspindirea crestinismului de la o generatie la cealalta, iar textul din 1 Corinteni nu vorbeste decit despre importanta unei influente de sfintenie exercitate de parinti asupra copiilor.

In ce priveste folosirea unor expresii care ar implica botezarea unor familii intregi, textul din Faptele Apostolilor ne spune ca au fost botezati toti aceia care l-au ascultat pe Petru si “au crezut” (Fapte 10:44). Duhul Sfint s-a pogorit asupra lor si “toti vorbeau in alte limbi si-L mareau pe Dumnezeu” (Fapte 10:46). Cind a fost botezata casa sutasului Corneliu, Luca ne spune ca apostolii “au vestit Cuvintul Domnului, atit lui cit si tuturor celor din casa lui … si s-a bucurat cu toata casa lui ca a crezut in Dumnezeu” (Fapte 16:32- 34). Nu exista nici un motiv sa presupumen ca in casa Lidiei ar fi fost botezati copii mici. Textul ne spune doar ca a fost botezata ea si casa ei (Fapte 16:16). Tot asa ni se mai spune ca Pavel a botezat “casa lui Stefana” dar ni se spune imediat ca membrii ei “s-au pus cu totul in slujba sfintilor” (1 Cor. 16:15).

Unii teologi moderni care apara inca botezul copiilor mici sustin ca el nu este nimic altceva decit un fel de promisiune a parintilor ca vor da copiilor o educatie crestina. O astfel de invatatura nici nu merita sa fie discutata. Orice om care reduce importanta si semnificatia botezului la o simpla promisiune omeneasca nu este vrednic sa fie luat in serios de Biserica crestina.

Noul Testament nu explica in ce fel trebuie aplicat botezul in apa. Din aceasta cauza unii practica botezul prin stropire, altii prin turnare si altii prin cufundare. Controversa s-ar sfirsi foarte repede daca toti ar tine cont de faptul ca “botezul” este un termen care se explica singur. Traducatorii Bibiei nu au tradus acest cuvint, ci doar l-au “transliterat”. Daca l-ar fi tradus, in limba romana am fi avut pur si simplu verbul “a scufunda” . In greaca “Baptizo” inseamna tocmai aceasta: “a baga sub apa”, “a scufunda”. Un alt argument in favoarea botezului prin imersiune totala sub apa se afla intr-un text din literatura “patristica” de prin preajma anilor 120 – 180 d. H. In “Didache sau Invatatura celor doisprezece apostoli” gasim scris:

“Dupa ce au fost invatati cum se cuvine din Cuvint, cei convertiti trebuiesc botezati “in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfint” prin cufundarea lor intr-o apa curgatoare. Daca nu se gaseste pe acolo o apa curgatoare, pot fi botezati in orice alt fel de apa; daca nu este apa rece, se poate folosi si cea calda. Iar atunci cind nu se gaseste nici un fel de riu sau lac prin preajma, convertitilor sa li se toarne apa peste crestet de trei ori, “in numele Tatalui, al Fiului si al Sfintului Duh”. Inainte de botez insa, si cel ce boteaza si cei botezati sa posteasca si, daca se poate, sa posteasca si toti cei din adunare” (The Apostolic Fathers, Vol. I, (New York: Cima Publishing Co., 1947), p. 177).

Un al treilea argument in favoarea botezului prin scufundare totala in apa se gaseste in continutul textelor din Romani 6 si Coloseni 2. In ambele pasaje, botezul este asemanat cu moartea si invierea lui Hristos, iar simbolismul identificarii cu Hristos se poate realiza numai prin scufundarea totala a trupului si prin iesirea lui din apa (Rom. 6:4; Col. 2:12).

Recapitulind cele scrise mai sus, putem spune ca argumentele in favoarea botezului prin imersiune sint de trei categorii: lingvistice, istorice si exegetice.

Cina Domnului

Cel de al doilea sacrament, sau act cultic, al Bisericii este Cina Domnului. Ea a fost instituita de insusi Domnul Isus in noaptea in care a fost prins. Din felul in care a vorbit despre Cina, Domnul ne-a indicat ca cele doua elemente simbolice ale ei, piinea si vinul, au fiecare cita o dubla semnificatie. Piinea reprezinta trupul Domnului Isus “care s-a frint pentru noi” (Mat. 26:26), dar si partasia cea noua pe care o au crestinii in Hristos (1 Cor. 10:16, 17). Vinul din pahar reprezinta in acelasi timp si singele varsat la Cruce pentru noi si Legamintul cel Nou stabilit de Domnul (1 Cor. 11:25; Luca 22:20; Evrei 9:16).

Ca si Botezul, Cina Domnului nu iarta pacatele, ci este doar o ilustratie a lucrarii de mintuire. La Cina Domnului, credinciosul trebuie: (1) sa-si aduca aminte de moartea ispasitoare a lui Isus Hristos; (2) sa se cerceteze pe sine insusi si sa se curateasca prin pocainta; (3) sa-si reinoiasca consacrarea fata de Domnul Legamintului.

Luata “in chip nevrednic”, Cina Domnului nu numai ca nu iarta pacatele, dar chiar se poate transforma intr-o ocazie in care Dumnezeu isi pedepseste copiii, “pentru a nu-i osindi odata cu lumea”. Aceasta disciplinare sfinta se poate manifesta prin suferinte in trup si chiar prin moarte: “Din pricina aceasta sint intre voi multi neputinciosi si bolnavi, si nu putini dorm” (1 Cor. 11:29-32).

O alta problema ridicata de practicarea Cinei Domnului in adunare este aceea a participantilor admisi la ea. In aceasta privinta exista doua practici extreme: cina exclusiva si cina generala.
Cei care practica Cina Generala sint de parere ca toti credinciosii din oricare denominatiune crestina ar face parte ei, fie ca sint membrii ai Bisericii locale respective, fie ca sint doar in vizita, pot participa la Cina oferita in adunare. Argumentele in favoarea unei astfel de pozitii sint urmatoarele: (1) Cina nu este “a adunarii”, ci a Domnului, si fiecare om trebuie sa se confrunte cu Dumnezeu, nu cu Biserica, atunci cind ia parte la Cina; (2) responsabilitatea cercetarii este personala, nu o functiune a Bisericii (“Fiecare sa se cerceteze pe sine”); (3) Cina este o ocazie minunata pentru manifestarea unitatii crestine care trece dincolo de granitele artificiale ale “confesiunilor”.

Adeptii unei Cine Exclusive sint de parere ca la aceasta manifestare crestina nu pot participa decit cei care sint in rinduiala cu viata lor spirituala si care au trecut prin procesul de supraveghere a Bisericii locale. Este clar ca in astfel de Biserici pot participa la Cina numai membrii adunarii locale, si dintre ei, doar aceia care traiesc in sfintenie. Practicata asa, Cina devine un act administrat de Biserica locala si limitat la perimetrul partasiei membrilor ei.

Trebuie sa recunoastem ca exista ceva bun in fiecare dintre pozitiile extreme enumerate mai sus. Sarcina fiecarei Biserici locale este de a le cunoaste pe amindoua si de a alege o procedura care sa imbine ceea ce este bun in fiecare dintre ele.

Sigur ca nu este bine ca sa oprim accesul la Cina Domnului pentru fratii care se afla in calatorie si se gasesc ocazional intr-o anumita Biserica locala. La fel de normal este insa si excluderea de la participarea la Cina pentru toti aceia care apartin la Biserici cu standarde morale inferioare Bibliei. Credem ca este spre binele “crestinilor de nume” sa le interzicem participarea la Cina, atita vreme cit stim ca este spre binele lor si ca ii ferim in felul acesta de pedeapsa Domnului Sigur ca este bine ca toti cei necredinciosi sau neveghetori sa ia parte la serviciul de Cina, care este o ocazie excelenta pentru evanghelizare si pocainta. Dar la fel de sigur este si ca o Cina la care au acces cei ce traiesc “in neorinduiala”, nu este vrednica de un Dumnezeu al ordinei.

Credem ca este bine sa ferim Cina Domnului si de formalismul inselator al “impartasaniei” (care minte, promitind iertare automata tuturor participantilor) si de formalismul ingust si sectar al “adunarilor inchise” restrinse la numarul unor credinciosi “superiori” celorlalti. Frecventa cu care se ia Cina intr-o anumita adunare, modul in care se serveste ea, forma sau starea elementelor ei componente (vin sau must, piine dospita sau nedospita, taiata in prealabil sau frinta) nu sint lucruri standardizate de Biblie. Ceea ce este insa precizat in Biblie este dorinta Domnului Isus ca Biserica sa participe din cind in cind la Cina si ca la aceasta Cina a amintirii, fiecare sa stie ca sta la masa cu Cel ce a instituit-o. Cine simte prezenta Domnului cu ocazia Cinei va gasi repede starea in care sa ia parte la ea. Cine nu gaseste aceasta stare, este mai bine pentru el sa nu participe la Cina.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: