Home » Subcapitole » REVELATIA APOSTOLICA

REVELATIA APOSTOLICA

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 10 other followers

Advertisements

In providenta desavirsita a lui Dumnezeu si prin lucrarea de inspiratie produsa de Duhul Sfint, a fost privilegiul si responsabilitatea apostolilor sa inregistreze in scris, spre pastrare, minunata viata a Domnului Isus, invataturile Lui, moartea Lui si invierea Lui glorioasa, si sa le explice apoi pe toate acestea Bisericii, prin predici si epistole apostolice. Biserica de astazi traieste inca in aceasta ucenicie apostolica, preluind de la apostoli invatatura crestina pentru crez si conduita. Ca o incununare, prin Apocalipsa lui Ioan, Dumnezeu a lasat Bisericii persecutate asigurarea despre biruinta finala a Imparatiei lui Dumnezeu.

Astazi este un lucru obisnuit sa vorbim despre Biblie numind-o: Cuvintul lui Dumnezeu. N-a fost insa din totdeauna asa. In limbajul apostolilor, expresia aceasta a avut initial o alta insemnatate: ea denumea expres Evanghelia mintuitoare si vestea despre venirea Imparatiei lui Dumnezeu. Expresia: “Cuvintul lui Dumnezeu” se gaseste in pasaje ca acestea: “El le vestea Cuvintul” (Marcu 2:2); “Cei infatisati prin saminta cazuta linga drum, sint aceia in care este semanat Cuvintul” (Marcu 4:15); “Isus le vestea Cuvintul prin multe pilde de felul acesta, dupa cum erau ei in stare sa-L priceapa” (Marcu 4:33); “Pe cind se afla linga lacul Ghenezaret si Il imbulzea norodul ca sa auda Cuvintul lui Dumnezeu, …” (Luca 5:1); “Iata ce inteles are pilda aceasta: “Saminta, este Cuvintul lui Dumnezeu” (Luca 8:11): “Ferice mai degraba de cei ce asculta Cuvintul lui Dumnezeu, si-l pazesc!” (Luca 11:28)

In cartea Faptele Apostolilor, expresia “cuvintul” se refera mai ales la Evanghelie si la lucrarea de propovaduire a ei. Iata ce este scris despre rezultatele predicarii: “Insa multi din cei ce auzisera cuvintarea, au crezut; si numarul barbatilor credinciosi s-a ridicat aproape la cinci mii” (Fapte 4:4). Iar in zilele de persecutie, ucenicii s-au rugat spunind: “Si acum, Doamne, uita-te la amenintarile lor, da putere robilor Tai sa vesteasca Cuvintul Tau cu toata indrazneala. … Toti s-au umplut de Duhul Sfint, si vesteau Cuvintul lui Dumnezeu cu indrazneala” (Fapte 4:29, 31). “Nu este potrivit pentru noi sa lasam Cuvintul lui Dumnezeu, ca sa slujim la mese” (Fapte 6:2) ”Cei ce se imprastiasera, mergeau din loc in loc, si propovaduiau Cuvintul” (Fapte 8:4). “Apostolii, care erau in Ierusalim, cind au auzit ca Samaria a primit Cuvintul lui Dumnezeu, au trimes la ei pe Petru si pe Ioan” (Fapte 8:14). Cind textul din cartea Faptelor Apostolilor ne spune ca acest Cuvint al lui Dumnezeu crestea si se intarea este evident ca noi trebuie sa intelegem faptul ca predicarea Evangheliei se facea cu succes si ca oamenii se intorceau in numar mare la Domnul (Fapte 6:7; 12:24; 19:20).

In Noul Testament, chiar Domnul Isus insusi este numit de citeva ori: “Cuvintul lui Dumnezeu” (Ioan 1:1, 14; Apoc. 19:13). Totusi, sensul predominant din cartea Faptelor Apostolilor si pina la Apocalipsa este ca prin “Cuvint” trebuie inteles mesajul Evangheliei Domnului Isus. Asa este folosit el in Fapte (Fapte 4:4; 2:29; 4:31: 6:2; 6:4: 8:4; 8:14), Galateni (Gal. 6:6), Efeseni (Efes. 5:26), Filipeni (Fil. 1:14), si in epistolele pastorale (1 Tim. 5:17; 2 Tim. 4:2). In unele cazuri expresia devine: “Cuvintul cel bun al lui Dumnezeu” (Evrei 6:5) sau “Cuvintul Domnului” (Fapte 13:49; 15:35, 36; 1 Tesal. 1:8; 4:15; 2 Tesal. 3:2) sau “Cuvintul lui Hristos” (Col. 3:16), sau “Cuvintul harului Sau” (Fapte 20:32), “Cuvintul adevarului” (2 Cor. 6:7), “Cuvintul vietii” (Filip. 2:16; 1 Ioan 1:1) si “Cuvintul viu si care ramine in veac” (1 Petru 1:23).

In alte epistole, prin “Cuvintul lui Dumnezeu” sint subintelese anumite texte din Vechiul Testament (Evrei 4:12; 2 Tim. 4:2; Efes. 6:17), iar Petru il numeste “Cuvintul profetiei” (2 Petru 1:19).
Este clar deci ca atunci cind Noul Testament vorbeste despre “Cuvintul lui Dumnezeu”, el se refera in mod fundamental la binecuvintatul mesaj al mintuirii, promis in Vechiul Testament si implinit apoi in vremea apostolica, prin viata si lucrarea Domnului Isus. Aceasta mintuire poate fi primita de oricine prin credinta si pocainta. Evanghelia devine asadar, nu numai un mesaj etic sau filosofic, ci o veste a reimpacarii pe care a lucrat-o Dumnezeu prin moartea ispasitoare a lui Hristos. Raspunsul nostru adecvat trebuie sa fie acceptarea Domnului Isus ca Domn si Mintuitor. Acest lucru a fost exprimat magistral de apostolul Pavel care scrie:

“Cuvintul este aproape de tine: in gura ta si in inima ta”. Si cuvintul acesta este cuvintul credintei, pe care-l propovaduim noi. Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mintuit. Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mintuire, dupa cum zice Scriptura: “Oricine crede in El, nu va fi dat de rusine”. In adevar, nu este nici o deosebire intre Iudeu si Grec, caci toti au acelasi Domn, care este bogat in indurare, pentru toti cei ce-L cheama. Fiindca “oricine va chema Numele Domnului, va fi mintuit” (Rom. 10:8-13).

Altfel spus, “cuvintul” este “cuvintul credintei pe care o propovaduim”. Apostolul Petru vorbeste si el despre: “Cuvintul lui Dumnezeu, care este viu si care ramine in veac. … Si acesta este Cuvintul, care a fost propovaduit prin Evanghelie” (1 Petru 1:23, 25).

Cu exceptia cartii Apocalipsa, celelalte carti ale Noului Testament au un caracter cu totul deosebit decit acela al cartilor din Vechiul Testament. In scrierile lor, apostolii pun un accent deosebit pe importanta evenimentului petrecut la Rusalii. Atributele lui Dumnezeu, care au fost aratate atit de clar in persoana si activitatea Domnului Isus, sint acum revarsate asupra celor credinciosi, care sint “umpluti” de Duhul Sfint si sint calauziti de Dumnezeu spre o slujire dupa buna placere a voiei Sale. Ca norma generala, Dumnezeu nu mai are nevoie sa le dea apostolilor o noua revelatie sau vedenii care sa-i calauzeasca in viata de zi cu zi a Bisericii. Acesti apostoli nu au fost dependenti de astfel de evenimente nici macar pentru scrierea cartilor Noului Testament! Felul in care lucreaza acum Dumnezeu cu oamenii este deosebit de felul intilnit in Vechiul Testament. Calauzirea nu mai vine “ocazional” si “din afara”, ci are un caracter permanent si launtric.

Unul din exemplele cele mai bune pentru naturaletea cu care lucreaza Duhul Sfint in Biserica crestina se gaseste in introducerea Evangheliei lui Luca. In cuvintele sale, Luca explica trei lucruri: mai intii, de ce scrie (“am gasit si eu cu cale” , fara o calauzire supranaturala speciala sau spectaculoasa), apoi, cum scrie (Ca orice bun istoric, Luca scrie “dupa ce am facut cercetari cu deamaruntul asupra tuturor acestor lucruri de la obirsia lor”, fara sa mentioneze primirea unei revelatii speciale asupra continutului Evangheliei sale) si in sfirsit, Luca isi prezinta scrierea ca demna de incredere pentru ca este intemeiata pe informatiile martorilor oculari consultati: “dupa cum ni le-au incredintat cei ce le-au vazut cu ochii lor de la inceput, si au ajuns slujitori ai Cuvintului”. Evanghelia lui Luca nu este un produs al unei revelatii vizionare, ci al unei calauziri interioare mai discrete, dar tot atit de durabila si veritabila. Aceiasi maniera de lucru a lui Dumnezeu caracterizeaza si cartea Faptelor Apostolilor si celelalte scrieri epistolare. Singura exceptie o face cartea Apocalipsei, care ni-l prezinta pe apostolul Ioan primindu-si mesajul printr-un sir de vedenii asemanatoare cu experientele unor profeti din Vechiul Testament.

Mai este si o alta situatie caracteristica cartilor Noului Testament, asupra careia vom face bine sa zabovim cu atentie. Autorii acestor carti erau convinsi ca si cititorii scrierilor lor erau la fel de “umpluti” de Duhul Sfint ca si ei. Epistolele devin prin aceasta, nu un fel de decrete emise de o clasa duhovniceasca superioara catre o patura neputincioasa ramasa intr-o eterna si neputincioasa pruncie. Mai degraba, ele sint dialoguri sincere in care apostolii impartasesc adevarurile crestinismului cu oameni chemati sa fie partasi aceluiasi har. Si autorii si cititorii sint presupusi a fi partasi acelorasi experiente: si unii si ceilalti au fost nascuti din nou prin Duhul Sfint, si unii si ceilalti au fost sfintiti, si unii si ceilalti au privilegiul de a trai sub calauzirea minunata a aceluiasi Duh. Prin felul in care-si scriu epistolele, apostolii demonstreaza ca cititorii lor aveau aceiasi competenta spirituala ca si ei. Aceasta realitate este cu totul alta decit aceea in care s-au aflat copiii lui Dumnezeu din Israelul Vechiului Testament. Crestinii Noului Testament sint toti o generatie de oameni noi, partasi aceleiasi lucrari de indumnezeire si de calauzire prin Duhul Sfint.

In acest context, epistolele sind un fel de mesaje din partea unor crestini “mai virstnici”, catre altii, “mai incepatori” in ale credintei. Si unii, si ceilalti se bucura de binecuvintarile depline ale lucrarii Duhului Sfint. Iata de ce, Pavel poate sa le scrie cititorilor sai: “N-aveti nevoie sa va scriem; caci voi singuri ati fost invatati de Dumnezeu sa va iubiti unii pe altii” (1 Tes. 4:9), iar Ioan scrie la fel: “Cit despre voi, ungerea pe care ati primit-o de la El, ramine in voi, si n-aveti trebuinta sa va invete cineva; ci, dupa cum ungerea Lui va invata despre toate lucrurile, si este adevarata, si nu este o minciuna, ramineti in El, dupa cum v-a invatat ea” (1 Ioan 2:27; cf. 2:20). Epistolele apostolice nu sint deci un fel de decrete autoritative impuse credinciosilor, ci indemnuri sfinte la raminerea in continutul sfint al Evangheliei care trebuie aratata in vietuirea de fiecare zi. Pentru cei neintorsi la Dumnezeu, epistolele sint imposibil de trait, pentru cei ce sint ai lui Hristos, indemnurile din epistole sint tot atitea motive de bucurie si de crestere in realitati spirituale in care ne desavirsim unirea cu Domnul nostru Isus Hristos.

Orice ierarhie spirituala este complet straina deci spiritului si continutului Noului Testament. Nu mai avem nevoie nici de profeti si nici de preoti, caci toti copiii lui Dumnezeu fac parte astazi din aceste categorii:
“Voi insa sinteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfint, un popor, pe care Dumnezeu Si l-a cistigat ca sa fie a Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intunerec, la lumina Sa minunata” (1 Petru 2:9).

Toti crestinii adevarati au astazi Duhul Sfint si El le este o calauza suficienta, iar revelatia lui Dumnezeu prin Isus Hristos este astazi intregita si desavirsita. Fiecare credincios se bucura de aceiasi partasie cu Hristos ca si oricare dintre lucratorii cu Evanghelia. Pastorii si invatatorii nu sint in nici un fel superiori din punct de vedere spiritual celorlalti membrii ai adunarii.

Dumnezeu si-a implinit astazi fagaduinta de a aseza legile Sale in inimile noastre si de a le scrie in mintile noastre. Astazi nu mai este nevoie de nici un profet care sa ne indemne: “Cunoaste pe Domnul”, caci toti credinciosii, chiar si cel mai tinar dintre ei, il cunosc pe Dumnezeu prin persoana Domnului Isus Hristos.

“Dar acum Hristos a capatat o slujba cu atit mai inalta, cu cit legamintul, al carui mijlocitor este El, e mai bun, caci este asezat pe fagaduinte mai bune” (Evrei 8:6).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: