Home » Subcapitole » Intruparea si patimile Doomnului Isus

Intruparea si patimile Doomnului Isus

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 10 other followers

Advertisements

Una dintre cele mai simple motivari ale incarnarii Domnului Isus ne este data de apostolul Ioan:

“Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Fiindca atit de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Dumnezeu, in adevar, n-a trimes pe Fiul Sau in lume, ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mintuita prin El” (Ioan 3:14-17).

In evanghelia lui Luca citim ce spune chiar Domnul Isus despre intruparea Sa:

“Pentru ca Fiul omului a venit sa caute si sa mintuiasca ce era pierdut” (Luca 19:10).

Epistola catre Evrei afirma: “astfel dar, deoarece copiii sint partasi singelui si carnii, tot asa si El insusi a fost deopotriva partas la ele, pentru ca, prin moarte, sa nimiceasca pe cel ce are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa izbaveasca pe toti aceia care prin frica mortii erau supusi robiei toata viata lor” (Evrei 2:14, 15).

Iar Ioan ne explica: “Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului” (1 Ioan 3:8). In ce priveste aceasta motivatie a intruparii, iata ce scrie si Pavel: “Ca sa rascumpere pe cei ce erau sub lege, pentru ca sa capatam infierea” (Gal. 4:5).
Realitatea este ca actul intruparii este pomenit ca atare in multe pasaje din Scriptura. Unul dintre cele mai clare dintre ele ne este dat prin pana maiastra a apostolului Ioan:

“Si Cuvintul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal” (Ioan 1:14).

Verbul “a locuit” are in original semnificatia de a sta in cort, transliterat “a cortului”, si este o aluzie la Cortul intilnirii din Vechiul Testament. Dupa cum in Sfinta Sfintelor din Cort se gasea “capacul ispasirii” unde era simbolic locul prezentei lui Dumnezeu, tot asa in trupul oferit lui Hristos s-a manifestat printre noi prezenta supranaturala a lui Isus Hristos.

Pavel ne spune ca: “Ceea ce era cu neputinta Legii, intrucit firea paminteasca o facea fara putere – Dumnezeu a osindit pacatul in firea paminteasca, trimetind, din pricina pacatului, pe insusi Fiul Sau intr-o fire asemanatoare cu a pacatului, pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamintesti, ci dupa indemnurile Duhului” (Rom. 8:3, 4).

Ioan scrie: “Duhul lui Dumnezeu sa-L cunoasteti dupa aceasta: Orice duh, care marturiseste ca Isus Hristos a venit in trup, este de la Dumnezeu; si orice duh care nu marturiseste pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist” (1 Ioan 4:2, 3).

Si iarasi: “Caci in lume s-au raspindit multi amagitori care nu marturisesc ca Isus Hristos vine in trup. Iata amagitorul, iata antihristul” (2 Ioan 7).

Cea mai frumoasa descriere a intruparii Fiului vesnic al lui Dumnezeu ne este data de apostolul Pavel, care o foloseste drept pilda de umilinta ce ar trebui sa ne insufleteasca pe toti crestinii:

“El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine insusi si a luat un chip de rob, facindu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pina la moarte, si inca moarte de cruce” (Fil. 2:6-8).

Doua din cele patru evanghelii ne dau relatari amanuntite despre nasterea Domnului Isus. Matei urmareste perspectiva lui Iosif, in timp ce Luca merge pe varianta traita de Maria. Matei scrie:

“Iar nasterea lui Isus Hristos a fost asa: Maria, mama Lui, era logodita cu Iosif; si inainte ca sa locuiasca ei impreuna, ea s-a aflat insarcinata de la Duhul Sfint. Iosif, barbatul ei, era un om neprihanit, si nu voia s-o faca de rusine inaintea lumii; de aceea si- a pus de gind s-o lase pe ascuns. Dar pe cind se gindea el la aceste lucruri, i s-a aratat in vis un inger al Domnului, si i-a zis: “Iosife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe Maria, nevasta- ta, caci ce s-a zamislit in ea este de la Duhul Sfint. Ea va naste un Fiu, si-I vei pune numele Isus, pentru ca El va mintui pe poporul Lui de pacatele sale”. Toate aceste lucruri s-au intimplat ca sa se implineasca ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: “Iata, fecioara va fi insarcinata, va naste un fiu, si-i vor pune numele Emanuel”, care, tilmacit, inseamna: “Dumnezeu este cu noi”.
Cind s-a trezit Iosif din somn, a facut cum ii poruncise ingerul Domnului; si a luat la el pe nevasta-sa. Dar n-a cunoscut-o, pina ce ea a nascut un fiu. Si el I-a pus numele Isus” (Matei 1:18-25).

Luca scrie ca atunci cind mama lui Ioan botezatorul se afla si ea insarcinata in cea de a sasea luna:

“Ingerul Gavril a fost trimes de Dumnezeu intr-o cetate din Galilea, numita Nazaret, la o fecioara logodita cu un barbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Ingerul a intrat la ea, si a zis: “Plecaciune tie, careia ti s-a facut mare har; Domnul este cu tine, binecuvintata esti tu intre femei!” Turburata foarte mult de cuvintele acestea, Maria se intreba singura ce putea sa insemneze urarea aceasta. Ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie; caci ai capatat indurare inaintea lui Dumnezeu. Si iata ca vei raminea insarcinata, si vei naste un fiu, caruia ii vei pune numele Isus. El va fi mare, si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnezeu Ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparati peste casa lui Iacov in veci, si Imparatia Lui nu va avea sfirsit”. Maria a zis ingerului: “Cum se va face lucrul acesta, fiindca eu nu stiu de barbat?” Ingerul i-a raspuns: “Duhul Sfint Se va pogori peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri. De aceea Sfintul care Se va naste din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. Iata ca Elisaveta, rudenia ta, a zamislit si ea un fiu la batrinete; si ea, careia i se zicea stearpa, este acum in a sasea luna. Caci nici un cuvint de la Dumnezeu nu este lipsit de putere”. Maria a zis: “Iata roaba Domnului; faca-mi-se dupa cuvintele tale!” Si ingerul a plecat de la ea” (Luca 1:26-38).

Pentru cel dispus sa creada ce spune Biblia, nasterea supranaturala a Domnului Isus prin fecioara Maria este o problema care nu se paote discuta. Intruparea este un act care intrece intelegerea noatra si trebuie sa ramina deocamdata o taina neexplicata. Intr-unul din cele mai timpurii imnuri ale Bisericii se vorbeste despre aceasta. Apostolul Pavel scrie:

“Si fara indoiala. mare este taina evlaviei …:
“Cel ce a fost aratat in trup,
a fost dovedit neprihanit in Duhul,
a fost vazut de ingeri,
a fost propovaduit printre Neamuri,
a fost crezut in lume,
a fost inaltat in slava.” (1 Tim. 3:16).

Este de neinteles cum a fost posibil ca Fiul Dumnezeului Celui Vesnic sa poata veni in lume nascindu-se in chip de copilas, pentru a trai apoi printre oameni, ca om desavirsit si Dumnezeu desavirsit in aceiasi faptura. “Mare este intr-adevar taina evlaviei…”

Intruparea, suferintele si apoi moartea Domnului Isus au constituit tot atitea trepte in divina Sa dezbracare de Sine. Umilirea lui Hristos nu a inceput doar la prinderea Sa in Ghetsimanii; ea s-a manifestat inca de la inceputul existentei Sale terestre. Toata singuratatea Lui neinteleasa, toata setea Lui dupa partasia spirituala a oamenilor la care fusese trimis, sete neimpartasita si nestimparata, responsabilitatea care-L apasa continuu si nu-L lasa sa doarma noptile, ispitirile obraznice ale diavolului, oboselile si nelinistile incununate in final cu marea drama a crucificarii, au fost toate stari sfisietoare care i-au caracterizat umblarea printre oameni. In toate a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat (1 Petru 2:22. Evrei 4:15). Rastignirea era in vremea aceea cea mai degradanta pedeapsa. Moartea Domnului Isus a fost dovada suprema a umanitatii Sale.

Mintea umana va sta pururea perplexa in fata intruparii lui Hristos: pe deplin uman si totusi in intregime dumnezeiesc. Iata ce ne spune despre El Isaia:

“Caci un Copil ni s-a nascut,
un Fiu ni s-a dat,
si domnia va fi pe umerii Lui;
Il vor numi:
“Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare,
Parintele vesniciilor, Domn al pacii” (Isaia 9:6).

Ieremia spune:

“Iata, vin zile, zice Domnul, cind voi implini cuvintul cel bun, pe care l-am spus despre casa lui Israel si despre casa lui Iuda. In zilele acelea si in vremile acelea voi face sa rasara lui David o Odrasla neprihanita, care va infaptui dreptatea si judecata in tara. In zilele acelea, Iuda va fi mintuit, si Ierusalimul va locui in liniste. Si iata cum Il vor numi: “Domnul, Neprihanirea noastra” (Ier. 33:14-16).

Iar Maleahi striga:

“Iata, voi trimite pe solul Meu; el va pregati calea inaintea Mea. Si deodata va intra in Templul Sau Domnul pe care-L cautati: Solul legamintului, pe care-L doriti; iata ca vine, zice Domnul ostirilor. Cine va putea sa sufere insa ziua venirii Lui? Cine va raminea in picioare cind Se va arata El?” (Mal. 3:1, 2).

Apostolul Ioan proclama: “La inceput era Cuvintul, si Cuvintul era cu Dumnezeu, si Cuvintul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El” (Ioan 1:1-3).

Si iarasi:

“Si Cuvintul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut dinTatal” (Ioan 1:14).

Intr-o anumita ocazie, Domnul Isus le-a spus Iudeilor neincrezatori:

“Tatal Meu lucreaza pina acum; si Eu de asemenea lucrez”. Tocmai de aceea cautau si mai mult Iudeii sa-L omoare, nu numai fiindca dezlega ziua Sabatului, dar si pentru ca zicea ca Dumnezeu este Tatal Sau, si Se facea astfel deopotriva cu Dumnezeu” (Ioan 5:17, 18).

Apostolul Pavel scrie:

“In El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii” (Col. 2:9).

In epistola catre Evrei ni se spune ca:

“… la sfirsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor, si prin care a facut si veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui si intiparirea Fiintei Lui,…” (Evrei 1:2, 3).
Evangheliile contin numeroase dovezi ale Dumnezeirii lui Hristos: manifestarea puterii Sale extraordinare in felul in care a stapinit fortele naturii (Marcu 4:39), bolile (Marcu 6:56), demonii (Marcu 1:32, 34), viata si moartea (Ioan 11: 43, 44); El s-a declarat pe Sine drept Cel ce va avea autoritatea finala sa-i judece pe toti oamenii (Mat. 7:22), prezentindu-se neincetat ca Fiu al lui Dumnezeu (Mat. 11:27; Ioan 3:35, 36; 5:20; 5:25; 9:35, 36; 10:36; 14:13; etc), si ca Mesia care trebuia sa vina in lume (Ioan 4:25, 26; Mat. 16:20; 23:8; Luca 24:46; etc).

Biblia este la fel de clara in problema umanitatii Domnului Isus.

El este descris de nenumarate ori ca fiind om (Ioan 8:40; Fapte 2:22; Rom. 5:15; 1 Cor. 15:21; 1 Tim. 2:5), ca traind cu adevarat in trup (Ioan 1:14; 1 Tim 3:16; 1 Ioan 4:2), ca avind un trup si inteligenta umana (Mat. 26:26, 28, 38; Luca 23:46; 24:39; Ioan 11:33) si ca fiind in intregime om adevarat. El a flaminzit (Mat. 4:2), a obosit (Ioan 4:6) a cerut de mincare (Mat. 11:19), a dormit (Marcu 4:38), a fost ispitit (Evrei 4:15), si a murit (Luca 23:46).

Cu toate ca acum Domnul Isus se afla in slava (Ioan 12:16), El va ramine deapururi Dumnezeu “cu chip de om”. La cea de a doua venire a Sa., Domnul “va schimba trupul starii noastre smerite, si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Si supune toate lucrurile” (Fil. 3:21).

Pavel scrie ca trupul nostru firesc “este semanat in ocara, si inviaza in slava; este semanat in neputinta, si inviaza in putere. Este semanat trup firesc, si inviaza trup duhovnicesc …Si dupa cum am purtat chipul celui pamintesc, tot asa vom purta si chipul Celui ceresc” (1 Cor. 15:43-49).

Apostolul Ioan ne spune insa ca: “ce vom fi nu s-a aratat inca. Dar stim ca atunci cind Se va arata El, vom fi ca El” (1 Ioan 3:2).

Atunci cind Domnul Isus S-a inaltat la cer in trupul in care suferise, doi ingeri au aparut inaintea apostolilor uimiti si le-au spus:

“Barbati Galileeni, de ce stati si va uitati spre cer? Acest Isus, care S-a inaltat la cer din mijlocul vostru va veni in acelasi fel cum L-ati vazut mergind la cer” (Fapte 1:11).

Dupa ce a fost insa glorificat, trupul Domnului Isus se pare ca a suferit o transformare radicala, caci iata cum il descrie Ioan in cartea Apocalipsei:

“Am vazut sapte sfesnice de aur. Si in mijlocul celor sapte sfesnice, pe cineva, care semana cu Fiul omului, imbracat cu o haina lunga pina la picioare, si incins la piept cu un briu de aur. Capul si parul Lui erau albe ca lina alba, ca zapada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsa, si arsa intr-un cuptor; si glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. In mina dreapta tinea sapte stele. Din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri, si fata Lui era ca soarele, cind straluceste in toata puterea lui” (Apoc. 1:12-16).

Este indeobste cunoscut, ca nu putem lua detaliile unei viziuni profetice drept o descriere foarte exacta, totusi, este evident ca natura Hristosului proslavit a dobindit elemente de glorie.
Trebuie sa mai spunem si ca Domnul Isus a reusit intotdeauna sa tina in armonie natura Lui divina cu natura Lui omeneasca; cu toate ca era cu desavirsire uman, El a trait fara pacat.

Lucrul acesta este subliniat in citeva locuri din Noul Testament. Ingerul care i s-a aratat Mariei, i-a spus: “De aceea Sfintul care Se va naste din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1 :35).

In fata judecatorilor Sai, Domnul a putut spune cu seninatate: “Cine din voi Ma poate dovedi ca am pacat?” (Ioan 8:46).

Spre sfirsitul existentei Lui terestre, Domnul a declarat categoric despre diavol: “El n-are nimic in Mine” (Ioan 14:30).

Apostolul Pavel scrie despre Isus: “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat… (2 Cor. 5:21)

Epistola catre Evrei ne spune ca: “ (El a fost) ispitit ca si noi, dar fara pacat” (Evrei 4:15).

Si adauga: “… singele lui Hristos, care S-a adus pe Sine insusi jertfa fara pata lui Dumnezeu …” (Evrei 9:14).

Iar Petru afirma limpede: “El n-a facut pacat, si in gura Lui nu s-a gasit viclesug” (1 Petru 2:22).

Trebuie remarcat faptul ca Biblia prezinta deopotriva si atributele divine si atributele umane ale lui Hristos fara a cauta sa rezolve problema de logica prezentata de faptul ca o singura fiinta le poate avea pe amindoua. Textul ni-L prezinta pe Hristos ca fiind si vesnic si ca avind o crestere in ani specifica virstei umane (oan 1:1; 8:58; Luca 3:23); ni se spune si ca a existat inainte de vesnicii, dar si ca s-a nascut apoi ca orice alt om (Ioan 1:14; 1:18; Rom. 8:32; Gal. 4:4); ne este prezentat ca fiind omnistient, dar si limitat in cunoastere (Ioan 2:24, 25; 1:48, 49; Marcu 1:13; 13:32); El are atotputerea dumnezeirii, dar si slabiciunile fiintei umane (Marcu 4:39; 5:41: Ioan 4:6); El are viata vesnica, si totusi trebuie sa moara (1 Ioan 1:1, 2; Ioam 1:4; Mat. 16:21; Fapte 3:14, 15; 1 Cor. 2:8); El a promis sa fie prezent oriunde se vor uni doi sau trei in Numele Sau, dar a fost limitat sa umble din loc in loc (Mat. 18:20; 28:20; Efes. 1:23; 4:10; Fapte 7:56).

Intre teologi s-au purtat discutii sterile asupra intrebarii daca atributele celor doua naturi ale lui Hristos s-au intrepatruns si influentat unele pe altele sau nu. Este clar ca mintea noastra nu poate patrunde realitati pe care nu le-am experimentat inca, de aceea este bine sa ne abtinem de la speculatii nerodnice. Noul Testament ne spune ca dumnezeirea lui Isus a fost veritabila inca de la nastere, nu s-a coborit asupra Lui doar cu ocazia botezului. Sentimentul mesianic s-a dezvoltat in El treptat si a fost manifestat in public chiar si la virsta de doisprezece ani. Nu exista insa o dezvoltare “calitativa” a acestui sentiment. Hristos nu s-a convins “treptat” de ceea ce avea sa faca. De la un capat la celalalt, viata Lui a fost clara, luminoasa si devotata unui singur scop maret: mintuirea tuturor oamenilor.

Cum s-a putut ca acele calitati dumnezeiesti ale lui Hristos sa stea alaturi de slabiciunile, ispitirile si limitarile intruparii, noi nu putem spune. Este evident ca Noul Testament ne prezinta limitari ale lui Hristos in cel putin una din cunoasterile Sale (Marcu 11:13; 13:32). Dar asta nu stirbeste cu nimic din dumnezeirea persoanei Sale. Combinatia complexa de atribute din fiinta lui Hristos nu poate fi inteleasa decit daca vom spune ca El a fost suta la suta Dumnezeu adevarat si suta la suta om veritabil. Hristos a avut atributele Fiului lui Dumnezeu, Mesia cel trimis in lume, dar a acceptat sa poarte si dimensiunile noastre, fiind supus intru-totul acelorasi incercari si ispite, “dar fara pacat”. Nici un teolog serios nu ar trebui sa incerce sa mearga dincolo de aceste orizonturi de revelatie dumnezeiasca asupra persoanei si lucrarii lui Isus.

Umilinta lui Hristos s-a manifestat si in ceea ce se numeste deobicei “kenoza” (kenosis = cunoastere) Hristica. Prin acest termen se identifica limitarea de Sine traita de Isus atunci cind a acceptat sa se intrupeze. Apostolul Pavel ne spune in epistola catre Filipeni ca, desi inainte de intrupare Isus avea toate prerogativele dumnezeirii, totusi El n-a socotit ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, “ci s-a dezbracat de Sine insusi, si a luat un chip de rob, facindu-Se asemenea oamenilor” (Filip. 2:7).

Din tot ceea ce ne spune Scriptura, aceasta “dezbracare pe Sine” a insemnat ca Hristos a preferat sa ni se asemene in toate lucrurile pentru ca sa ne inteleaga experienta umana si pentru a fi apoi calificat sa functioneze ca un Mare Preot plin de mila fata de slabiciunile noastre, caci “in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat” (Evrei 4:15). Domnul Isus S-a dezbracat de Sine insusi de slava pe care o avea la Tatal, a devenit om, dar n-a devenit partas pacatului, asa ca invatatura Lui si-a pastrat caracterul si absoluta autoritate dumnezeiasca.

La drept vorbind, si Isus si adevarul, ca si categorie a gindirii, sint de obirsie divina si au valoare vesnica. Cum s-au ingemanat atributele Fiului lui Dumnezeu cu acelea ale Fiului omului este peste puterea gindirii noastre de a intelege si trebuie sa exclamam inca o data cu apostolul Pavel: “Caci mare este taina evlaviei…”1 Tim. 3:16.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: