Home » Subcapitole » Viata de dincolo

Viata de dincolo

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 10 other followers

Advertisements

Întregul continut al Bibliei sustine ideea ca omul traieste pe pamint doar o mica parte a existentei sale, urmind ca dincolo de moarte sa intre in vesnicie. Si Vechiul Testament, dar mai ales Noul Testament, sint pline de referinte care sa ilustreze aceasta realitate. Un bun exemplu il gasim in capitolul 12 din cartea Eclesiastului, care descrie batrinetea si intimpinarea mortii:

“Dar adu-ti aminte de Facatorul tau in zilele tineretii tale, pina nu vin zilele cele rele si pina nu se apropie anii, cind vei zice: “Nu gasesc nici o placere in ei”; pina nu se intuneca soarele, si lumina, luna si stelele, si pina nu se intorc norii indata dupa ploaie; pina nu incep sa tremure paznicii casei (miinile), si sa se incovoaie cele tari (picioarele); pina nu se opresc cei ce macina (dintii), caci s-au imputinat; pina nu se intuneca cei ce se uita pe ferestre (ochii); pina nu se inchid cele doua usi dinspre ulita (buzele), cind uruitul morii slabeste, te scoli la ciripitul unei pasari, glasul tuturor cintaretelor se aude inabusit, te temi de orice inaltime, si te sperii pe drum; pina nu infloreste migdalul cu peri albi, si de abia se tiraste lacusta, pina nu-ti trec poftele, caci omul merge spre casa lui cea vesnica, si bocitorii cutreiera ulitele; pina nu se rupe funia de argint, pina nu se sfarma vasul de aur, pina nu se sparge galeata la izvor, si pina nu se strica roata de la fintina; pina nu se intoarce tarina in pamint cum a fost, si pina nu se intoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul; totul este desertaciune”.

“Sa ascultam dar incheierea tuturor invataturilor: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om. Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau” (Ecles. 12:1-8, 13-14).

Descrierea de mai sus se potriveste exact cu o afirmatie scurta din epistola catre Evrei: “ … oamenilor le este rinduit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata …” (Evrei 9:27).

In procesul mortii omul iese din invelisul de carne al trupului, si intra ca suflet viu in viata de dincolo. Existenta de dupa moarte poate fi sau in slava si bucuria eterna sau in suferinta si chinul vesnic. O data cu clipa mortii se incheie si perioada de alegere a omului. Dupa moarte nimeni nu-si mai poate schimba starea si nu se mai poate pocai sau intoarce la Dumnezeu. Din acest motiv, Scriptura ii indeamna pe toti oamenii sa se pregateasca din timp pentru viata viitoare si pentru clipa in care vom sta in fata dreptei judecati a lui Dumnezeu. Dupa judecata, fiecare va fi retribuit dupa faptele sale din timpul vietii:

“Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cind traia in trup” (2 Cor. 5:10).

Invatatura Vechiului Testament

Vechiul Testament ne spune ca dupa ce moare, omul se duce in Seol sau Locuinta mortilor. O examinare a textelor in care apare acest termen va scoate la iveala ca el nu este folosit intotdeauna cu aceiasi semnificatie. Uneori, el este folosit pentru a desemna pur si simplu locul in care se duc toti oamenii, fara discriminare, dupa moarte. Alteori el este folosit pentru a identifica locul in care vor fi trimisi cei rai. In cartea Geneza gasim scris despre patriarhul Iacov ca:

“Toti fiii si toate fiicele lui au venit ca sa-l mingiie; dar el nu voia sa primeasca nici o mingiiere, ci zicea: “Plingind ma voi pogori la fiul meu in locuinta mortilor”. Si plingea astfel pe fiul sau” (Gen. 37:35).

Iacov i-a interzis lui Ruben sa-l ia pe Beniamin in Egipt, zicind:

“Fiul meu nu se poate pogori impreuna cu voi; caci fratele lui a murit, si el a ramas singur; daca i s-ar intimpla vreo nenorocire in calatoria pe care o faceti, cu durere imi veti pogori perii mei cei albi in locuinta mortilor” (Gen. 42:38).

In mod asemanator, psalmul 16, care este un psalm mesianic, spune ca Mesia nu va ramine in Seol:

“Caci nu vei lasa sufletul meu in locuinta mortilor, nu vei ingadui ca prea iubitul Tau sa vada putrezirea” (Ps. 16:10).

Exista multe alte texte care prezinta Seolul ca destinatia finala a celor rai. In cartea Proverbelor, este repetat de citeva ori ca femeia stricata impinge sufletele oamenilor spre Seol:

“Picioarele ei pogoara la moarte,
si pasii ei dau in locuinta mortilor” (Prov. 5:5).
“Casa ei este drumul spre locuinta mortilor,
drumul care pogoara spre locasurile mortii” (Prov. 7:27).

Psalmistul David anunta:

“Cei rai se intorc la locuinta mortilor,
toate neamurile care uita pe Dumnezeu” (Ps. 9:17).

Alti termeni folositi de Vechiul Testament cind se vorbeste despre existenta de dupa moarte sint: mormint (Gen. 35:20), loc de ingropare (Gen. 23:4) si groapa (Isaia 51:14).

Cind vorbeste despre cer, Vechiul Testament foloseste termeni diferiti pentru a desemna fie cerul atmosferic, fie cerul cosmic, fie locul prezentei lui Dumnezeu. Una din cele mai bune ilustratii in care termenul cer este folosit pentru a desemna locul prezentei divine este rugaciunea lui Solomon:

“Cind poporul Tau Israel va fi batut de vrajmas, pentru ca a pacatuit impotriva Ta: daca se vor intoarce la Tine si vor da slava Numelui Tau, daca Iti vor face rugaciuni si cereri in casa aceasta, asculta-i din ceruri, iarta pacatul poporului Tau Israel …” (1 Imp. 8:34).

Invatatura Vechiului Testament despre viata de dincolo nu se bazeaza insa pe termeni ca cei enumerati mai sus, ci pe pasaje datatoare de speranta ca acestea:

“Imi vei arata cararea vietii;
inaintea Fetei Tale sint bucurii nespuse,
si desfatari vesnice in dreapta Ta” (Ps. 16:11).

“Dar eu, in nevinovatia mea, voi vedea Fata Ta:
Cum ma voi trezi, ma voi satura de chipul Tau” (Ps. 17:15).

“Ma vei calauzi cu sfatul Tau,
apoi ma vei primi in slava.
Pe cine altul am eu in cer afara de Tine?
Si pe pamint nu-mi gasesc placerea in nimeni decit in Tine” (Ps. 73:24-25).

“Acolo nu te mai necajesc cei rai,
acolo se odihnesc cei sleiti de puteri” (Iov 3:17).

Una dintre cele mai izbitoare dovezi despre credinta in viata de dincolo o gasim in relatarea despre felul in care a reactionat David la moartea unuia dintre fiii sai:

“Si Natan a plecat acasa. Domnul a lovit copilul pe care-l nascuse lui David nevasta lui Urie, si a fost greu bolnav. David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil, si a postit; si cind a venit acasa, toata noaptea a stat culcat pe pamint. Batrinii casei au staruit de el sa se scoale de la pamint; dar n-a voit, si n-a mincat nimic cu ei. A saptea zi, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut sa-i dea de veste ca a murit copilul. Caci ziceau: “Cind copilul traia inca, i-am vorbit, si nu ne-a ascultat: cum sa indraznim sa-i spunem: “A murit copilul”. Are sa se intristeze si mai mult”. David a bagat de seama ca slujitorii lui vorbeau in soapta intre ei si a inteles ca murise copilul. El a zis slujitorilor sai: “A murit copilul?” Si ei au raspuns: “A murit”. Atunci David s-a sculat de la pamint. S-a spalat, s-a uns si si-a schimbat hainele; apoi s-a dus in casa Domnului si s-a inchinat. Intorcindu-se acasa, a cerut sa i se dea sa manince si a mincat. Slujitorii lui i-au zis: “Ce inseamna ceea ce faci? Cind traia copilul, posteai si plingeai; si acum, cind a murit copilul, te scoli si maninci?” El a raspuns: “Cind traia copilul, posteam si plingeam, caci ziceam: “Cine stie daca nu Se va indura Domnul de mine si daca nu va trai copilul?” Acum, cind a murit, pentru ce sa mai postesc? Pot sa-l intorc in viata? Eu ma voi duce la el, dar el nu se va intoarce la mine” (2 Sam. 12:15-23).

Invatatura Noului Testament

Termenul echivalent din Noul Testament pentru Seolul din Vechiul Testament este grecescul Hades. Ca si Seolul, Hades desemneaza destinatia tuturor oamenilor dupa moarte si mai ales a oamenilor rai. Despre orasul Capernaum, de exemplu, este scris ca va fi pogorit pina in locuinta mortilor (Mat. 11:23). Portile locuintei mortilor sint plasate in antagonism cu Biserica (Mat. 16:18). Cind a murit omul bogat, el a fost dus in grozava pedeapsa a locuintei mortilor (Luca 16:23). In Apocalipsa intilnim numeroase astfel de referiri la “moarte si locuinta mortilor” (Apoc. 1:18; 6:8;20:13, 14).

In Noul Testament, termenul care denumeste de obicei locul pedepsei vesnice este Gheena. Aceasta numire alegorica a aparut pe fondul existentei unui loc de ardere a gunoaielor din Ierusalim, undeva intr- o vale adiacenta cetatii numita: valea Ghehinomului. Din pricina ca gunoaiele se aduceau in fiecare zi, focul si fumul din aceasta vale nu incetau niciodata. Domnul Isus i-a avertizat pe toti ca cine-l va numi pe aproaple sau: “Nebunule!”, va fi aruncat in focul Gheenei (Mat. 5:22). In acelasi loc va fi aruncat trupul celor ce n-au invatat infrinarea de sine (Mat. 10:28; 18:9; Marcu 9:43). Un om rau este supranumit “fiu al Gheenei” (Mat. 23:15), iar Domnul Isus i-a avertizat pe farisei de pericolul Gheenei:

“Serpi, pui de napirci! Cum veti scapa de pedeapsa gheenei?” (Mat. 23:33).

Mai exista si un al treilea termen folosit in Noul Testament pentru a desemna locul de pedeapsa vesnica: “tartarus” (Adinc). Apostolul Petru aminteste in cea de a doua lui epistola despre ingerii care au pacatuit si au fost aruncati in “adinc” (tartarus), “unde stau inconjurati de intunerec, legati cu lanturi si pastrati pentru judecata” (2 Petru 2:4).

Si Domnul Isus aminteste de citeva ori despre “focul care nu se stinge” (Marcu 9:43-46, 48), iar in cartea Apocalipsei gasim “iazul de foc” (Apoc. 19:20: 20:10, 14, 15). Domnul Isus a spus in mod expres ca toti cei necredinciosi vor fi trimisi “in pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge in viata vesnica” (Mat. 25:46).

In Noul Testament, termenul folosit in mod obisnuit pentru a numi destinatia finala a celor credinciosi este cuvintul cer. Pavel vorbeste chiar de “cel de al treilea cer”, deosebind astfel locul slavei de cerul atmosferic sau cerul cosmic. Intr-un pasaj oarecum obscur, in care aparent vorbeste despre niste experiente pe care le-a avut el insusi, Pavel scrie:

“Cunosc un om in Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost rapit pina in al treilea cer (daca a fost in trup nu stiu; daca a fost fara trup, nu stiu: Dumnezeu stie). Si stiu ca omul acesta (daca a fost in trup sau fara trup, nu stiu: Dumnezeu stie), a fost rapit in rai, si a auzit cuvinte, care nu se pot spune, si pe care nu-i este ingaduit unui om sa le rosteasca” (2 Cor. 12:2-4; cf. Luca 23:43; Apoc. 2:7).

In ce priveste situatia celor care vor ajunge in casa cereasca, Domnul Isus ne spune ca rasplata lor va fi mare (Mat. 5:12; Luca 6:23). Dumnezeu este acolo (Mat. 5:48; 6:9, 10). Ingerii sint acolo (Mat. 22:30; Marcu 12:25). Comoara credinciosilor este acolo (Mat. 6:20; Marcu 10:21; Luca 18:22). Hristos este acolo (Efes. 6:9; Col. 4:1; Evrei 9:24). Nadejdea sfintilor este in cer (Col. 1:5). Mostenirea noastra nestricacioasa este acolo (1 Petru 1:4).

Am putea rezuma ceea ce stim despre viata de dincolo in felul urmator:

– in clipa mortii, omul dinlauntru, sufletul, adevarata persoana, intra intr-o existenta constienta slavita impreuna cu Hristos (2 Cor. 5:8; Filip. 1:23; Luca 23:43; 2 Cor. 5:1).

– sau intr-o stare de groaznica pedeapsa (Luca 16:22, 23).

– asteptind invierea de la urma care se va produce la revenirea lui Hristos in Ziua de apoi (Ioan 5:28, 29; 6:39, 40, 44, 54; 11:24; 1 Tesal. 4:13-5:4).

Acest “interval” care pare a exista intre moartea omului si clipa invierii in Ziua de apoi este numit de teologi: Statul intermediar. Subiectul in sine este dificil pentru ca Biblia nu ne lamureste pe deplin care este relatia dintre timp si eternitate si cum afecteaza ea desfasurarea evenimentelor intr-o succesiune logica.

Tot in rezumat putem spune despre vesnicie ca ea va fi petrecuta in rai sau iad:

– raiul fiind un loc de slava si fericire, in compania lui Dumnezeu, a lui Hristos a sfintilor ingeri si a tuturor celorlalti copii ai lui Dumnezeu din scurgerea vremii (Mat. 8:11; 13:43; 25:10; Ioan 14:1- 2; 1 Petru 1:4; Apoc. 7:15; 19:9; 21:3, 4, 23; 22:3-5). Am mai putea adauga ca raiul ne va aduce o stare de intensa si placuta activitate, nu o imobilitate extatica (Apoc. 7:15; cf. 22:3).

– iadul va fi un loc de chin, departe de fata Domnului si de prezenta celor din cer, un loc al miniei lui Dumnezeu, al remuscarilor si al constiintei chinuite in care suferinta nu va avea sfirsit (Mat. 13:41, 42; 18:9: 22:12, 13; 24:50, 51; 25:30, 46; Apoc. 20:14, 15)

Exista oameni care obiecteaza impotriva existentei iadului spunind ca este imposibil ca un Dumnezeu al dragostei sa creeze un loc al suferintei fara sfirsit, in care sa nu fie posibila pocainta si iertarea. Acestor inimi sensibile trebuie sa le raspundem ca invatatura despre existenta iadului nu este produsul unor teologii fara simtire, nu este un produs al imaginatiei sau dorintei noastre refulate de razbunare. Toate informatiile prezentate aici despre iad si despre grozavia lui au fost luate direct din Noul Testament. Omul a fost creat “un suflet nemuritor” . Acum el este intr-o stare de cadere si are nevoie grabnica de mintuire. Viata de pe pamint este singurul loc in care omul isi poate hotari singur unde isi va petrece vesnicia. Este evident ca cei neprihaniti vor trebui separati de cei rai in vesnicie, altfel cerul n-ar mai putea fi un loc al fericirii. Pe de alta parte, raiul ar fi un loc in care nici un pacatos nu s-ar putea simti bine. Cineva spunea chiar ca un pacatos s-ar chinui in rai la fel de mult ca si in iad, caci caracterul lui pervertit de placerile pacatului ar fi intr-o continua agonie, datorita prezentei continue a lui Dumnezeu si a fapturilor Sale sfinte. Domnul Isus a vorbit de trei ori mai mult despre iad decit despre rai. Acest subiect de cosmar trebuie si astazi adus necontenit inaintea ochilor oamenilor, ca un indemn dat oamenilor ca sa-l primeasca pe Domnul Isus si mintuirea oferita de El in dar. Acest subiect, dupa cum remarca foarte bine apostolul Pavel, trebuie sa-i determine si pe cei credinciosi sa-si schimbe viata, devenind niste ambasadori neobositi ai lui Hristos, insistind mereu pe linga oameni “sa se impace cu Dumnezeu” (2 Cor. 5:20; cf. 5:11).

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: