Home » Subcapitole » Teorii despre Mileniu

Teorii despre Mileniu

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 10 other followers

Advertisements

Premilenism 
Este interesant si semnificativ sa observam ca acest punct de vedere asupra evenimentelor finale a fost foarte raspindit in primul secol si a revenit in actualitate incepind cu secolul al nouasprezecelea. Aderentii acestei scoli de interpretare sustin ca Biblia ne anunta ca inainte de invierea si judecata de la urma, Hristos va reveni pe pamint si va domni impreuna cu sfintii Sai pe o durata de o mie de ani. Textul de baza pentru aceasta interpretare este Apocalipsa 20:1-10:

“Apoi am vazut pogorindu-se din cer un inger, care tinea in mina cheia Adincului si un lant mare. El a pus mina pe balaur, pe sarpele cel vechi, care este Diavolul si Satana si l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat in Adinc, l-a inchis acolo, si a pecetluit intrarea deasupra lui, ca sa nu mai insele Neamurile, pina se vor implini cei o mie de ani. Dupa aceea, trebuie sa fie deslegat pentru putina vreme. Si am vazut niste scaune de domnie; si celor ce au sezut pe ele, li s- a dat judecata. Si am vazut sufletele celor ce li se taiase capul din pricina marturiei lui Isus si din pricina Cuvintului lui Dumnezeu, si ale celor ce nu se inchinasera fiarei si icoanei ei si nu primisera semnul ei pe frunte si pe mina. Ei au inviat si au imparatit cu Hristos o mie de ani. Ceilalti morti n-au inviat pina nu s-au sfirsit cei o mie de ani. Aceasta este intiia inviere. Fericiti si sfinti sint cei ce au parte de intiia inviere! Asupra lor, a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor imparati cu El o mie de ani. Cind se vor implini cei o mie de ani, Satana va fi deslegat; si va iesi din temnita lui, ca sa insele Neamurile, care sint in cele patru colturi ale pamintului, pe Gog si pe Magog, ca sa-i adune pentru razboi. Numarul lor va fi ca nisipul marii. Si ei s-au suit pe fata pamintului, si au inconjurat tabara sfintilor si cetatea prea iubita. Dar din cer s-a pogorit un foc care i-a mistuit. Si diavolul, care-i insela, a fost aruncat in iazul de foc si de pucioasa, unde este fiara si proorocul mincinos. Si vor fi munciti zi si noapte in vecii vecilor”.

Exista numeroase alte pasaje care se pot aplica acestei “epoci de aur viitoare”. Unele pronuntari profetice despre Domnul Isus contin aceasta veste:

“Ingerul i-a zis: “Nu te teme, Marie; caci ai capatat indurare inaintea lui Dumnezeu. Si iata ca vei raminea insarcinata, si vei naste un fiu, caruia ii vei pune numele Isus. El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparati peste casa lui Iacov in veci, si Imparatia Lui nu va avea sfirsit.” ( Luca 1:30-33).

Chiar si unele promisiuni ale Domnului Isus sint legate de existenta unei astfel de epoci:

“Adevarat va spun ca, atunci cind va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al maririi Sale, la innoirea tuturor lucrurilor, voi, cari M-ati urmat, veti sedea si voi pe douasprezece scaune de domnie, si veti judeca pe cele douasprezece semintii ale lui Israel.” ( Mat.19:28).

Si iarasi:

“Voi sinteti aceia, care ati ramas necontenit cu Mine in incercarile Mele. De aceea va pregatesc Imparatia, dupa cum Tatal Meu Mi-a pregatit-o Mie, ca sa mincati si sa beti la masa Mea in Imparatia Mea, si sa sedeti pe scaune de domnie, ca sa judecati pe cele douasprezece semintii ale lui Israel.” ( Luca 22:28-30).

Cartea Faptele Apostolilor debuteaza cu un pasaj in care ni se spune ca Domnul Isus li s-a aratat timp de 40 de zile ucenicilor si a stat adeseori de vorba cu ei despre lucruri privitoare la Imparatie. Este interesant ca in acel context, ucenicii au fost atit de cuprinsi de entuziasm in anticiparea evenimentului, incit L-au intrebat:

“Doamne, in vremea aceasta ai de gind sa asezi din nou Imparatia lui Israel?” ( Fapte 1:6).

Raspunsul Domnului Isus nu a fost o negare a Imparatiei, ci doar o anuntare a faptului ca preocuparea pentru instaurarea ei nu trebuie sa fie o preocupare a acelei generatii, si probabil nici a Bisericii ca atare. Imparatia trebuie sa ramina un prerogativ al Israelului.

Trebuie sa mai mentionam si promisiunile Domnului Isus din cartea Apocalipsei:

“Celui ce va birui si celui ce va pazi pina la sfirsit lucrarile Mele, ii voi da stapinire peste Neamuri. Le va cirmui cu un toiag de fier, si le va zdrobi ca pe niste vase de lut, cum am primit si Eu putere de la Tatal Meu.” ( Apoc. 2:26,27).

Si inca:

“Celui ce va birui, ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie.” ( Apoc.3:21).

Pe linga aceste texte din Noul Testament aproximativ a triunitate din profetiile Vechiului Testament se refera la o astfel de vreme viitoare de slava. Numai venirea unei Imparatii terestre, in care Fiul lui David va reface gloria domniei lui Israel si armonia tuturor elementelor naturii poate explica existenta unor astfel de pasaje. Cine nu accepta aceasta idee, trebuie sa accepte ori ca o multime din profetiile Vechiului Testament au fost ratate sau inutile ori ca multor pasaje profetice nu li se poate aplica de loc o interpretare literara, ci numai una alegorica.

In limbajul teologic, acceptarea unei imparatii de o mie de ani se numeste si Chiliasm, de la termenul chilios, “o mie” din limba greaca. Chiliasmul a fost singura talmacire predominanta in secolul intii si in secolul al doilea. Exponenti ai sai au fost Irineu, care a devenit episcop de Gaul in anul 177 d.H. si a murit in preajma anului 200 d.H. Acest om, socotit drept unul dintre parintii Bisericii, si-a exprimat crezul astfel:
(1) Dupa caderea lui Adam in pacat, lumea trebuie sa parcurga o istorie de 6.000 de ani. Aceasta parere si-a bazat-o pe ideea ca Dumnezeu lucreaza in cicluri de sapte si pe talmacirea unor texte ca acelea din Psalmul 90:4; 2 Petru 3:8 si Evrei 4:9;

(2) La sfirsitul istoriei lumii actuale se va ridica pe pamint Antichristul.

(3) Hristos se va arata atunci in slava si va triumfa asupra tuturor dusmanilor Sai.

(4) Hristos va instaura pe pamint Domnia Sa de o mie de ani, ca un Sabat care va incheia ciclul de sapte mii de ani al istoriei.

(5) Ierusalimul va fi reconstruit si intreg pamintul va cunoaste o perioada de refacere si regenerare fara comparatie in istorie.

(6) Pacea si neprihanirea vor fi cele doua coordonate de baza ale domniei lui Hristos pe pamint.

(7) Dupa aceasta domnie de o mie de ani a lui Hristos, va urma invierea, judecata finala si innoirea tuturor lucrurilor.

Chiliasmul nu l-a facut pe Irineu sa nu o rupa cu traditia evreiasca si sa nu se desparta definitiv de preotie, sarbatori, Templu, jertfe, ritualuri, obiceiuri si alte asezaminte iudaice.

Printre ceilalti adepti ai chiliasmului ii mai putem aminti si pe Papias, care a trait in prima jumatate a celui de al doilea secol, pe Tertulian (c.160 (197)c.230), pe Barnabas, care ne-a lasat o scriere datata intre anii 70 (197)50 d.H., pe Iustin Martirul (c.100 (197)c.165), pe Iranaeus (c.130 (197)c.200), pe Hippolitus, care a trait in prima parte a celui de al treilea secol, pe Cyprian (martirizat la Cartagina in anul 258), pe Lactantius (c.260 (197)c.325), pe Commodianus, care a trait in prima parte a secolului patru, pe Victorinus, care a murit ca martir in anul 304, pe Apollinaris (c.310 (197)c.392), pe Cerintius din primul secol si pe ucenicii sai numiti cerintieni.

In epoca moderna, revitalizatorii chiliasmului, supranumiti acum premilenisti, au fost pietistii Germani: Philip Jacob Spener (1635 (197)1705) si J.A. Bengel (1687 (197)1725); in Anglia: Ann Lee (1736 (197)1784) si Enghish Shakers; in America Edward Irving (1792 (197)1834), John Nelson Darby (1800 (197)1882) si urmasii sai supranumiti si Plymouth Breatren (crestinii dupa Evanghelie), William Miller (1782 (197)1849) promotor si lider al miscarii adventiste; Johann Heinrich Jung, cunuoscut mai ales ca Jung-Stilling (1740 (197)1817), misticii Germani: Karl A. Auberlen (1824 (197)1864) din Bassel, August Hahn (1792 (197)1863), Rudolf E.
Stier (1800 (197)1862), Ludwig Ross (1806 (197)1859), Friedrich S. Oetinger (1702 (197)1782), Rochard Rothe (1799 (197)1867), Johann Peter Lange (1801 (197)1884), cunoscut comentator biblic, Un alt comentator celebru: Franz Delitzsch (1813 (197)1890) si Henry A. W. Meyer (1800 (197)1873), Dean Henry Alford (1810 (197)1871), Robert Jamieson (1843 (197)1921), celebru predicator: Charles H. Spurgeon (1834 (197)1892), evanghelistul D.L. Moody (1837 (197)1899) si C.I. Scofield (1843 (197)1921) autorul faimosului comentariu Scofield Reference Bible, 1909.

Toate conferintele profetice biblice majore din ultimul secol, precum si celebra scoala de teologie de la Moody Bible Institute, ca si alti cunoscuti teologi din America si mai ales Institutul Biblic din Los Angeles, s-au declarat categoric in favoarea premilenismului.

O expunere concisa a premilenismului trebuie sa acopere neaparat urmatoarea scurgere succesiva de evenimente ale istoriei:

(1) Invierea sfintilor la “rapire” (1 Tesal. 4:14-18);

(2) Intoarcerea evreilor in teritoriul stravechi al Palestinei (Ezechiel 37:21-28);

(3) Perioada Necazului cel Mare sub domnia Antichristului (2 Tesal. 2:3; Apoc. 7:14);

(4) “Aratarea” Domnului Isus si judecata neamurilor (1 Tesal. 3:13; Mat. 25:31-46);

(5) Invierea sfintilor din Necazul cel Mare (Apoc. 6:11);

(6) Batalia de la Armaghedon (Apoc. 16:16);

(7) Imparatia de o mie de ani a lui Hristos pe pamint, urmata de “dezlegarea Satanei” (Apoc. 20:1-10);

(8) Invierea finala a celor rai (Apoc. 20:5);

(9) Marea judecata de la tronul alb (Apoc. 20:11-14);

(10) Intrarea in vesnicie: raiul si iadul (Mat. 25:46; Apoc. 20:14,15).
Dispensationalism

Una dintre miscarile asociate de obicei cu premilenismul este “Dispensationalismul”.
Miscarea cunoscuta sub acest nume a aparut in anul 1825 in Irlanda. Pe la 1832, centrul miscarii s-a mutat insa in localitatea Plymouth din Anglia. Din cauza ca adeptii acestei interpretari s-au numit intre ei “frati”, lumea a inceput sa-i numeasca “Plymouth Breatren”, adica “Fratii din Plymouth”. Fondatorul acestei grupari a fost Edward Cronin, predicator din Dublin, Irlanda, dar cel mai de seama exponent al ei a fost John Nelson Darby (1800 – 1882) care a vestit Evanghelia si in insulele britanice si in tarile batrinului continent.

Invatatura de baza a dispensationalismului este ca Dumnezeu lucreaza cu omenirea in cicluri de sapte. Astfel, intreaga istorie se poate imparti in sapte epoci, perioade sau dispensatiuni, in care Dumnezeu a plasat omenirea in sapte administratii diferite. Fiecare dintre aceste sapte dispensatii s-a sfirsit cu un faliment clar al omenirii si cu o judecata punitiva din partea lui Dumnezeu. Cele sapte dispensatii sint delimitate foarte exact in Scofield Reference Bible.

Una din invataturile de baza ale dispensationalistilot este aceea a “aminarii”. Ea sustine ca Dumnezeu le-a oferit evreilor prin Domnul Isus Imparatia, iar cind acestia nu au primit-o, El i-a aminat instaurarea si a adus in locul ei vremea Bisericii. Aceasta epoca a Bisericii este privita ca o taina care nu a fost facuta cunoscuta profetilor in celelalte veacuri (Rom. 16:25-27; Efes. 3:8-11).

Dispensationalistii cred ca si acesta epoca a Bisericii se va sfirsi cu un faliment uman, manifestat in apostazia finala, si cu o teribila judecata, numita generic Armaghedon. La sfirsit, Dumnezeu va reinstaura Israelul in prerogativele Imparatiei. Lumea va asista uimita la o convertire in masa a evreilor datorata “aratarii” lui Hristos, nu lucrarii Duhului Sfint sau a Bisericii. Imparatia care va urma va avea puternice caractere evreiesti, toate neamurile lumii aflindu-se sub completa dominare a Mielului care se va afla la Ierusalim. Profetiile vechi ca acelea aflate in Isaia 11 si Isaia 35 sint privite drept descrieri literale ale unor vremuri slavite de reimpacare si reasezare generala a tuturor lucrurilor in Imparatia milenara.

Cei care se opun dispensationalismului se impart si ei in doua categorii: aceea a celor care se retin sa-L aseze pe Dumnezeu intr-un program prea mecanic si prea fixist si acei care vad in Biserica scopul final al lui Dumnezeu si nu-i mai acorda Israelului nici un loc in desfasurarea viitoare a evenimentelor lumii.

Postmilenism

Miscarea postmilenista a aparut in timpul celui de al XVII-lea secol in perimetrul colectivitatilor Lutherane si Reformate. Desi ea a fost la origine o miscare evanghelica, ideile ei au fost imbratisate apoi de o mare parte a societatii necrestine.
Evanghelicii postmilenisti nu accepta ideea unei domnii vizibile, reale a lui Hristos pe pamint timp de o mie de ani. Dimpotriva, ei cred ca inainte de revenirea lui Hristos lucrarea misionara a Bisericii (nu a Israelului) va aduce lumii o perioada de o mie de ani de increstinare mondiala si de preschimbari sociale. In perioada aceea omenirea va cunoaste o vreme de pace si neprihanire. Pasajul biblic care descrie aceasta realitate este, in conceptia postmilenistilor, tot Apocalipsa 20.

Asa cum am spus deja, ideile optimiste ale postmilenistilor au fost preluate cu entuziasm de majoritatea populatiei necrestine. Progresul nemaipomenit al stiintei si tehnologiei din secolul XIX i-a facut pe multi sa creada ca omenirea este intr-adevar in stare sa recladeasca prin propriile ei puteri cionditiile minunate ale “paradisului pierdut”. Pe fondul acesta de optimism si incredere in bunatatea innascuta a omului au aparut si curentele de ideologie socialista si marxista.

Probabil ca cea mai mare greseala a postmilenismului a fost tocmai aceasta nebiblica incredere oarba in capacitatea omului de a face ceva bun si de a reforma societatea. Deslantuirea celor doua razboiaie mondiale si catastrofa aplicarii ideilor socialiste in anumite tari ale lumii au dat lovituri de moarte postmilenismului.

Ar fi fost insa cu mult mai bine daca oamenii nu ar fi fost leganati atita vreme in sperantele desarte ale unei interpretari bazate pe resursele de bunatate ale omenirii. Domnul Isus ne-a invatat sa spunem: “Vie Imparatia Ta!”, nu “imparatia noastra”. Fara prezenta lui Hristos, chiar si sub influenta Bisericii si a Duhului Sfint, omenirea este incapabila sa se organizeze intr-o societate in care sa prevaleze binele.
In ultimii sapte zeci si cinci de ani, numerosi teologi liberali au reinviat ideile postmileniste intretinind ideea ca eforturile umane vor putea crea totusi o “noua ordine mondiala”, mai stralucita decit oricare alta societate a trecutului. Acesti propovaduitori sint purtatorii unui mesaj supranumit si o “evanghelie sociala”.

Intorcindu-ne la originea miscarii, printre promotorii ei i-am putea aminti pe urmatorii: in Anglia pe Daniel Whitby (1638 (197)1726), in Olanda pe Campegius Vitringa (1659 (197)1722), in Scotia pe David Brown (1803 (197)1897) si pe Patrick Fairbairn (1805 (197)1874), in America pe Charles Hodge (1797 (197)1878), pe Benjamin B. Warfield (1851 (197)1921), si pe Richard Watson (1781 (197)1833).

Ca o apreciere critica la adresa acestei miscari putem spune ca Biblia nu ne prezinta nicaieri Biserica drept o forta preponderenta in societate. Dimpotriva, Biserica este definita ca un grup de “straini si calatori” prin lume, intotdeauna aflata in minoritate si intotdeauna prigonita. Este adevarat ca Noul Testament vesteste Imparatia lui Hristos, dar tot la fel de adevarat este si ca el ne spune ca lumea va merge “din rau in mai rau”:

“Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. …
De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie vor fi prigoniti. Dar oamenii rai si inselatori vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii, si se vor amagi si pe ei insisi.” (2 Tim.3:1, 12-13).

In opinia mea, miscarea postmilenista trebuie considerata ca nefiind in armonie cu intreaga revelatie a Noului Testament. Asta nu inseamna insa ca ea este o “erezie” nimicitoare si nici ca teologi de talia lui Hodge si Warfield trebuiesc socotiti eretici. Mintuirea noastra nu depinde de parerea pe care o avem despre evenimentele viitoare.

Amilenism

Amilenismul este o interpretare profetica aparuta cam prin secolul trei al existentei Bisericii. Imediat dupa vremea persecutiilor a incetat si atunci cind Biserica crestina a capatat statut preferential in “imparatiile” lumii, teologii crestini nu au mai simtit nevoia sa se reazeme pe nadejdea unei Imparatii viitoare.

Amilenismul neaga si premilenismul si postmilenismul, indemnindu-i pe credinciosi sa considere epoca pe care o traim singura realitate posibila pentru Biserica in relatia ei cu lumea.

Amilenistii cred intr-o singura reintoarcere a lui Hristos: atunci cind El va inchide usa harului, ii va invia pe toti cei morti, va judeca lumea, ii va trimite pe unii in rai, iar pe altii in iad si va face “ceruri noi si un pamint nou in care va locui neprihanirea”.

Printre initiatorii acestei miscari ii putem aminti pe Gaius (sec. III), pe Origen (c.185 – c. 254), pe Jerome (c. 340 – 420), pe Clement din Alexandria (c. 150 – c.220) si pe “fericitul” Augustin (354 – 430).

Caracteristica de baza a tuturor promotorilor amilenismului este interpretarea “figurativa” sau “alegorica” a pasajelor care vorbesc sau vestesc “imparatia lui Hristos”. O triunitate din profetiile Bibliei se refera la instaurarea unei epoci de glorie si preponderenta a Israelului. Ele au ramas neimplinite pina astazi. Chiar si vestirea ingerului Gavril contine o parte care nu se va implini decit atunci cind Israelul va reintra in prerogativele de popor ales:

“El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David.” (Luca 1:32).

Miscarea postmilenista propune ca astfel de pasaje sa fie interpretate alegoric si aplicate Bisericii sau sa fie puse in categoria unor “profetii posibile” dar irealizate din cauza impietririi Israelului. Amilenismul nu lasa nici un loc pentru Israel in istoria viitoare a lumii. Reasezarea evreilor intre granitele stravechii lor tari a zdruncinat mult “certitudinile” amileniste. Iata ce spusese Dumnezeu prin gura proorocului Ieremia:

“Asa vorbeste Domnul, care a facut soarele sa lumineze ziua, care a rinduit luna si stelele sa lumineze noaptea, care intarita marea si face valurile ei sa urle, El, al carui Nume este Domnul ostirilor: “Daca vor inceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, si neamul lui Israel va inceta sa mai fie un neam inaintea Mea!”
“Asa vorbeste Domnul: “Daca cerurile sus pot fi masurate, si daca temeliile pamintului jos pot fi cercetate, atunci voi lepada si Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a facut, zice Domnul.” (Ier. 31:35-37).

Si iata ce a descoperit in Consiliul din Ierusalim Iacov:

“Si cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, dupa cum este scris: “Dupa aceea, Ma voi intoarce si voi ridica din nou cortul lui David din prabusirea lui, ii voi zidi darimaturile si-l voi inalta din nou: pentru ca ramasita de oameni sa caute pe Domnul, ca si toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri si caruia ii sint cunoscute din vesnicie.” (Fapte 15:15-18).

Istoria Bisericilor “oficiale” care au facut compromis cu “puterile lumii” si s-au complacut in “demnitatile” acordate de puternicii lumii a fost cladita pe ideia ca Israelul nu mai trebuie sa existe. Majoritatea crezurilor stabilite la diferitele Consilii ale Bisericii au o exprimare amilenista.

Orice credincios amilenist are un sentiment de confuzie si nesiguranta atunci cind se intilneste cu anumite pasaje din Noul Testament. Din perspectiva amilenista este imposibil de explicat ce a vrut sa spuna Domnul Isus cind le-a zis apostolilor:

“Adevarat va spun ca, atunci cind va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al maririi Sale, la innoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-ati urmat, veti sedea si voi pe douasprezece scaune de domnie si veti judeca pe cele douasprezece semintii ale lui Israel.” ( Mat. 19:28).

Amilenismul este o explicare incomplecta a mesajului profetic. Redus la perimetrul Bisericii, amilenismul nu ne pune la dispozitie o filosofie a istoriei care sa dovedeasca in final suveranitatea lui Dumnezeu pe pamint.

O concluzie finala

Singura concluzie care trebuie trasa din aceasta expunere de interpretari escatologice este aceea ca Biserica nu trebuie sa se certe si sa se farimiteze in dispute patimase asupra evenimentelor viitoare. Misiunea Bisericii este sa poarte Evanghelia la orice faptura, pina la marginile lumii. Tot ceea ce ar putea sa ne impiedice sa ne indeplinim impreuna acest mandat divin trebuie privit ca secundar si tratat ca atare.

Autorul acestor rinduri este in deplin acord cu ceea ce este scris in articolul XVIII al Marturisirii de credinta publicate la Dordrecht:

“In sfirsit, in ceea ce priveste invierea mortilor, noi marturisim cu gura si credem cu inima ca Scriptura ne invata ca toti cei care au trait vreodata, chiar daca au adormit, vor fi readusi la viata prin nemasurata putere a lui Dumnezeu; toti acestia, impreuna cu cei care vor mai fi fost in viata, si care vor fi schimbati intr-o clipa, la sunetul celei din urma trimbite, vor sta inaintea scaunului de judecata a lui Hristos. Acolo cei buni vor fi despartiti de cei rai si fiecare va fi rasplatit dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cind traia in trup: cei binecuvintati vor intra in viata vesnica fericita alaturi de Hristos, bucurindu-se de ceea ce ochiul n-a vazut, urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit, si vor domni impreuna cu Hristos in veci de veci (Matei 22:30, 31; Daniel 12:12; Iov 19:26, 27; Matei 25:31; Ioan 5:28; 2 Corinteni 5:10; 1 Corinteni 15; Apocalipsa 20:12; 1 Tesaloniceni 4:15; 1 Corinteni 2:9).

Pe de alta parte, cei rai, cei nelegiuiti si blestemati vor fi aruncati atunci in intunerecul de afara, in chinurile eterne ale iadului, unde focul nu se va stinge si viermele lor nu doarme (Marcu 9:44; Apocalipsa 14:11).

Fie ca Domnul, prin harul Sau, sa ne faca pe toti vrednici de slava si fie ca fiecare dintre noi sa bagam bine de seama si sa ne purtam cu toata grija si staruinta, ca sa putem fi gasiti in “ziua aceea” fara pata, fara prihana si in pace. Amin”

“Si cind toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti.” (1 Cor. 15:28).

Advertisements

1 Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: