Home » Subcapitole » Siguranta si incredere

Siguranta si incredere

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 10 other followers

Advertisements

Noul Testament ne spune clar ca cei care au crezut in Hristos pot sa se bucure inca de pe acum ca sint copii ai lui Dumnezeu si ca Cel care a inceput in ei aceasta buna lucrare o va duce la un bun sfirsit in Hristos.

Siguranta si increderea crestina sint accesibile doar acelora care au inteles clar planul mintuirii; ca anume Dumnezeu este acela care-l atrage pe cel pacatos la pocainta si-i daruieste credinta mintuitoare care-i aduce iertarea de pacate fara nici un merit personal, ci doar in virtutea lucrarii desavirsite a lui Isus Hristos, si ca Dumnezeu este in stare si vrea sa-i pastreze pe toti copiii Sai in har.

Siguranta crestina nu este cladita doar pe un anume fel de convertire. Nu gasim nicaieri in Noul Testament indicii ca ea ar fi rezervata numai acelora care au plins cu amar sau au avut stari de extaz si vedenii. Siguranta crestina nu este un produs al nostru sau al emotiilor noastre. Ea este si trebuie sa ramina o incredintare launtrica daruita de Duhul Sfint tuturor acelora care si-au pus increderea totala in Dumnezeu.
De unde vin atunci indoielile noastre? Sursele de neincredere sint numeroase. In unele cazuri este vorba despre o stare de slabiciune generala care ne cuprinde si trupul si sufletul. Sanatatea naste de obicei optimismul. Boala, si in special starile de boala grele si repetate, tind sa ne slabeasca rezistenta interioara. Punctul de plecare este de obicei indoiala despre iubirea lui Dumnezeu si razvratirea impotriva hotaririlor Lui pentru viata noastra.

O alta sursa a nesigurantei, turbulenta, dar trecatoare, este criza de identitate din adolescenta. La aceasta virsta, fiecare om cauta sa-si defineasca identitatea contestind toate valorile transmise de generatia dinainte. Aceasta criza este inca unul din motivele pentru care botezul celor convertiti nu trebuie sa fie administrat in copilarie. Tratata cu intelegere si iubire, criza de identitate din adolescenta poate fi un prilej extraordinar pentru limpezirea credintei si pentru dobindirea unor convingeri personale care sa dureze o viata intreaga.

Uneori, sursa neincrederii noastre se afla in atractia spre pacat. Cine vrea sa pacatuiasca, prefera sa se auto-convinga ca nu exista nici un Dumnezeu care sa-L judece. Aceste atacuri asupra constiintei pot duce la stari de impietrire indelungata. Din fericire, singele Domnului Isus si posibilitatea iertarii prin har ramin intotdeauna usi deschise pentru cei ce au cazut in greseala.

Exista si cazuri in care indoiala este doar o forma deghizata a credintei. Cine intra in panica asupra convingerilor sale, dovedeste ca le are si ca nu-i sint indiferente.

Indoielile intelectuale nu pot fi doar cautari dupa o siguranta mai mare si dovezi ale unei maturizari interioare. Din fericire, Dumnezeu este intotdeauna gata sa se lase gasit de cei ce-L cauta din toata inima.

Siguranta crestina

Care sint factorii care lucreaza la siguranta si increderea crestina? Raspunsul este simplu: Duhul Sfint si Cuvintul lui Dumnezeu. De obicei, Duhul Sfint foloseste Cuvintul lui Dumnezeu pentru a aseza increderea in inima celui credincios. Seninatatea credintei este un aspect care variaza mult de la un credincios la altul. El depinde uneori si de factori individuali ca sanatatea, atitudinea fata de lucrarea Domnului, nivelul de maturizare crestina si chiar de … temperament. Cu alte cuvinte, tratamentul pentru indoiala nu este simplu. Fiecare caz trebuie cercetat in parte, inteles temeinic si tratat specific. Sa nu ne grabim niciodata sa credem ca indoiala este intotdeauna pacatoasa; uneori ea nu este altceva decit o manifestare a unei credinte care urca spre trepte mai inalte.

In mare, cine vrea sa trateze indoiala trebuie sa ia Biblia in mina si sa citeasca rar si tare toate pasajele in care ni se spune ca mintuirea este un dar al harului rezultat in urma lucrarii mintuitoare desavirsite a lui Hristos. Noul Testament este plin de astfel de pasaje. Matei ni-L prezinta pe Domnul Isus zicind:

“Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra, si invatati de la Mine, caci Eu sint blind si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Cacu jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara” (Mat. 11:28-30).

Marcu ni-L prezinta spunind:

“De aceea, va spun ca, orice lucru veti cere, cind va rugati, sa credeti ca l-ati si primit, si-l veti avea. Si, cind stati in picioare de va rugati, sa iertati orice aveti impotriva cuiva, pentru ca si Tatal vostru care este in ceruri, sa va ierte greselile voastre” (Marcu 11:24-26).

Luca inregistreaza o declaratie in care Domnul Isus spune ca scopul intruparii Lui a fost mintuirea oamenilor:

“Pentru ca Fiul omului a venit sa caute si sa mintuiasca ce era pierdut” (Luca 19:10).

Ioan ni-L prezinta pe Mintuitorul nostru spunind:

“Adevarat, adevarat va spun, ca cine asculta cuvintele Mele, si crede in Cel ce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata” (Ioan 5:24).

Cind temnicerul din Filipi a strigat la Pavel: “Domnilor, ce trebuie sa fac ca sa fiu mintuit?” (Fapte 16:30) raspunsul apostolic a fost: “Crede in Domnul Isus, si vei fi mintuit tu si casa ta” (Fapte 16:31). In epistola catre Romani, Pavel ne-a lasat urmatoarea promisiune:

“Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mintuit. Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mintuire, dupa cum zice Scriptura: “Oricine crede in El, nu va fi dat de rusine” … Fiindca “oricine va chema Numele Domnului, va fi mintuit” (Rom. 10:9-13).

Si nimeni nu trebuie sa uite promisiunea Domnului:

“Si pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara” (Ioan 6:37).

Duhul Sfint ia toate aceste promisiuni ale Scripturii si le aseaza in inimile celor ce cred, aducindu-le siguranta mintuirii si increderea in lucrarea desavirsita a lui Hristos. Cel ce este bintuit de indoieli are nevoie sa citeasca Biblia si sa se roage Domnului pentru credinta. Avem o cintare crestina care ne indeamna la aceasta si care este foarte corecta din punct de vedere doctrinar:

“Sa ne-ncredem, s-ascultam de Domnul
Si-om fi veseli in Isus, implinind Cuvintul”

Pe masura cresterii in maturitate, crestinul creste si in adincimea relatiei personale cu Dumnezeu, devenind din ce in ce mai mult asemenea unui copil care stie ca se poate increde in mod desavirsit in bunatatea si puterea Tatalui sau.

Pastrarea sfintilor in har

Chiar si cei mai sinceri credinciosi isi au clipele lor de indoiala. In astfel de situatii, este bine ca sa ne intoarcem la textele care ne invata despre dorinta lui Dumnezeu de a-i pastra pe ai Sai pina la capat. In tot Noul Testament exista un lant de putere si incredere in promisiunile Domnului. Crestinul afla din foarte multe pasaje ca Dumnezeu poate si vrea sa duca pina la capat lucrarea inceputa in cel credincios. Iata de exemplu acest pasaj din epistola apostolului Pavel catre credinciosii din Roma:

“Deci, ce vom zice noi in fata tuturor acestor lucruri? Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra? El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pira impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteste neprihaniti! Cine-i va osindi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi! Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strimtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? Dupa cum este scris: “Din pricina Ta sintem dati mortii toata ziua; sintem socotiti ca niste oi de taiat”. Totusi, in toate aceste lucruri noi sintem mai mult decit biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Caci sint bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapinirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adincimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 8:31-39).

Probabil ca Biserica din Corint atinsese pe vremea lui Pavel cel mai scazut nivel de spiritualitate dintre bisericile Noului Testament. Totusi, cind Pavel le scrie, el ii asigura ca Hristos poate sa-i mintuiasca in mod desavirsit:

“El va va intari pina la sfirsit, in asa fel ca sa fiti fara vina in ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la partasia cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru” (1 Cor. 1:8-9).

La fel le scrie si celor din Filipi:

“Sint incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pina in ziua lui Isus Hristos” (Fil. 1:6. cf. 1:10).

Celor amenintati din Tesalonic, apostolul le scrie:

“Credincios este Domnul: El va va intari si va va pazi de cel rau” (2 Tesal. 3:3).

Dupa ce vorbeste despre propriile sale suferinte, Pavel adauga:

“ … dar nu mi-e rusine, caci stiu in cine am crezut. Si sint incredintat ca El are putere sa pazeasca ce I-am incredintat pina in ziua aceea” (2 Tim. 1:12).

Si iarasi:

“Domnul ma va izbavi de orice lucru rau, si ma va mintui, ca sa intru in Imparatia Lui cereasca. A Lui sa fie slava in vecii vecilor! Amin” (2 Tim. 4:18).

Apostolul Petru vorbeste despre harul mare al lui Dumnezeu care s-a manifestat prin innoirea crestinilor si prin acordarea dreptului la mostenirea pastrata in ceruri pentru ei:

“Voi sinteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mintuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi!” (1 Petru 1:5).

Din toate aceste pasaje si inca din multe altele, este evident ca Dumnezeu poate si vrea sa-i pastreze pe cei credinciosi pina la capat. Domnul insusi a spus:

“Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mina Mea. Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decit toti; si nimeni nu le poate smulge din mina Tatalui Meu” (Ioan 10:27-29).

Cu alte cuvinte, Dumnezeul care ne-a mintuit, poate si vrea sa ne pastreze pentru Sine. Dumnezeu promite o mintuire vesnica pentru toti cei ce sint in Hristos.

Totusi, Biblia nu promite nicaieri siguranta mintuirii pentru cei ce traiesc in pacat. Scriptura ne avertizeaza nu numai de posibilitatea caderii de la credinta, ci chiar de probabilitatea acestei caderi. Aceasta nu pentru ca Dumnezeu n-ar fi in stare sa ne pazeasca, ci pentru ca El nu ne tine cu forta. Posibilitatea apostaziei se datoreaza faptului ca noi mai sintem inca in trup, sub atacurile ispitelor si in permanenta dependenta de harul divin. Chiar Domnul Isus ne-a avertizat de posibilitatea caderii in pilda semanatorului, cind a spus:

“Saminta cazuta in locuri stincoase, este cel ce aude Cuvintul si-l primeste indata cu bucurie, dar n-are radacina in el, ci tine pina la o vreme; si, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvintului, se leapada indata de el. Saminta cazuta intre spini, este cel ce aude Cuvintul; dar ingrijorarile veacului acestuia si inselaciunea bogatiilor ineaca acest Cuvint si ajunge neroditor” (Mat. 13:20-22).

Pavel le scrie celor din Colose ca Dumnezeu i-a impacat acum cu Sine “ca sa va faca sa va infatisati inaintea Lui sfinti, fara prihana si fara vina”, dar apostolul adauga imediat dupa aceasta: “negresit, daca ramineti si mai departe intemeiati si neclintiti in credinta, fara sa va abateti de la nadejdea Evangheliei, pe care ati auzit-o” (Col. 1:22-23).

In mod asemanator, epistola catre Evrei avertizeaza:

“De aceea, cu atit mai mult trebuie sa ne tinem de lucrurile, pe care le-am auzit, ca sa nu fim departati de ele” (Evrei 2:1).

“Luati seama dar, fratilor, ca nici unul dintre voi sa n-aiba o inima rea si necredincioasa, care sa va desparta de Dumnezeul cel viu. Ci indemnati-va unii pe altii in fiecare zi, cita vreme se zice: “Astazi”, pentru ca niciunul dintre voi sa nu se impietreasca prin inselaciunea pacatului. Caci ne-am facut partasi ai lui Hristos, daca pastram pina la sfirsit increderea nezguduita de la inceput” (Evrei 3:12-14).

Probabil ca cel mai categoric avertisment impotriva caderii de la credinta se gaseste in cea de a doua epistola a lui Petru:

“In adevar, daca, dupa ce au scapat de intinaciunile lumii, prin cunoasterea Domnului si Mintuitorului nostru Isus Hristos, se incurca iarasi si sint biruiti de ele, starea lor de pe urma se face mai rea decit cea dintii. Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi cunoscut calea neprihanirii, decit, dupa ce au cunoscut-o, sa se intoarca de la porunca sfinta, care le fusese data. Cu ei s-a intimplat ce spune zicala adevarata: “Ciinele s-a intors la ce varsase” si “scroafa spalata s-a intors sa se tavaleasca iarasi in mocirla” (2 Petru 2:20- 22).

Iacov, in foarte practica lui epistola, ne avertizeaza si el despre pericolul ratacirii de la credinta:

“Fratilor, daca s-a ratacit vreunul dintre voi de la adevar, …” (Iacov 5:19).

Chiar si Domnul Isus, vestind vremurile de pe urma, ne-a anuntat pericolul apostaziei:

“Si, din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci. Dar cine va rabda pina la sfirsit, va fi mintuit” (Mat. 24:12-13).

Se cuvine sa ne intrebam sincer daca toate aceste avertismente sint simple forme retorice sau daca nu cumva ele ne spun ca exista posibilitatea ca unii crestini sa-si piarda credinta. Iata care este parerea lui Pavel:

“Si sa pastrezi credinta si un cuget curat, pe care unii l-au pierdut si au cazut din credinta. Din numarul lor sint Imeneu si Alexandru, pe care i-am dat pe mina Satanei, ca sa se invete sa nu huleasca” (1 Tim. 1:19-20).

In aceiasi epistola, Pavel mai scrie:

“Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor” (1 Tim. 4:1).

In cea de a doua epistola catre Timotei, Pavel vorbeste despre caracterul pervertit al celor rai:

“Si cuvintul lor va roade ca gangrena. Din numarul acestora sint Imeneu si Filet, care s-au abatut de la adevar. Ei zic ca a si venit invierea si rastoarna credinta unora. Totusi temelia tare a lui Dumnezeu sta nezguduita avind pecetea aceasta: “Domnul cunoaste pe cei ce sint ai Lui”; si: “Oricine rosteste Numele Domnului, sa se departeze de faradelege!” (2 Tim. 2:17-19).

Cind le-a scris epistola celor din Colose, Pavel a putut spune:”Luca, doctorul prea iubit, si Dima, va trimit sanatate” (Col. 4:14), dar in cea de a doua epistola catre Timotei citim: “Caci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a parasit …” (2 Tim. 4:10)

Apostolul Iuda a fost un exemplu de om pe care Domnul ar fi vrut sa-l faca un sfint, dar care a permis lacomiei de bani sa-l transforme intr-un tradator, intr-un “drac” (Ioan 6:70). Iuda a decazut in asa masura incit “era un hot, si ca unul care tinea punga, lua el ce se punea in ea” (Ioan 12:6). In loc de a deveni un martor al invierii, Iuda a “cazut” din apostolie (Fapte 1:25).

Cei care sustin invatatura unei sigurante neconditionate a mintuirii, neaga posibilitatea apostaziei sustinind cu tarie ideea ca un crestin nascut din nou nu va dori niciodata sa se intoarca cu buna stiinta la o viata pacatoasa. Cu siguranta ca asa este, dar indepartarea de Domnul si de credinta nu se produce de obicei brusc, deliberat si cu buna stiinta. Ea se manifesta printr-o racire treptata si printr-o impietrire progresiva pina la starea in care omul nu mai doreste sa se intoarca la Hristos si sa se pocaiasca. Pasii spre lepadarea de credinta sint de regula mici si greu de bagat in seama. Mai intii, persoana aplecata spre apostazie incepe sa fie prea ocupata cu treburile vietii ca sa mai poata mentine o preocupare constanta pentru citirea Cuvintului si pentru rugaciune. Aceasta produce imediat o stare spirutuala “nici rece, nici in clocot” in care incoltesc usor preocuparile pacatoase. Persoana poate deveni invidioasa, mindra, plina de ura, de senzualitate sau de lacomie. Spirala descendenta continua apoi cu o stare in care pacatul este indreptatit, nu lepadat. In loc de pocainta, apar scuzele si invinovatirea celorlalti. Barierele cad si omul incepe sa pacatuiasca fara sa mai simta mustrarea cugetului. Daca la inceput, pacatul parea doar o halta temporara, acum el este privit ca o placere greu de lepadat. Dorinta de a se intoarce la o viata de sfintenie este din ce in ca mai rara si mai estompata.

Staruinta in pacat devine un stil de viata din care nu- l mai poate scoate nici mustrarile constiintei, nici mustrarile fratilor si nici pedepsele din ce in ce mai aspre aplicate de Dumnezeu.

Iata ce scria Jeremy Taylor (1613-1667) despre aceasta evolutie: Mai intii omul este uimit si umilit, apoi caderea devine placuta, atragatoare, apoi frecventa, apoi sistematica, impamintenita; cel cazut nu se mai pocaieste, devine obraznic, impotrivitor cu buna stiinta, batjocoritor si blestemat in veci” (Strong, Systematic Theology, p. 651).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: